Arhiva Rostiri: Importanta Traditiei

De ce este importantă tradiţia? 

Pentru că fără ea riscăm să nu ne mai diferenţiem cu nimic de animale. Omul posedă doar o inteligenţă superioară şi rudimente de moralitate, însă insuficient de impregnate în masa produsului biologic încât să se poată vorbi despre o calitate propriu-zisă, care să şi posede un organ specializat.

Tradiţia ne face astfel să ne depăşim condiţia, cel puţin asta întâmplându-se cu tradiţiile religioase şi cu cele metafizice. De îndată ce omul începe să-şi nesocotească această dimensiune a fiinţei lui el încetează să mai fie ceea ce este sau, mai degrabă, ceea ce ar putea fi, şi se reîntoarce la restul regnului animal, la naturaleţea nenecesară şi inoportună, în definitiv, speciei noastre.
În momentul în care o societate îşi pierde tradiţia ea se depreciază valoric şi apucă pe un făgaş descendent greu de controlat. Această este situaţia umanităţii actuale, dezvrăjite de miturile şi de doctrinele trecutului, interesată doar de expansiunea economică şi materială. 

Pe acest fundal, legea continuă să opereze din considerente utilitare, pentru că este mai bine cu ea, în anumite situaţii fiind chiar necesară. Însă se uită aceea că primele seturi de legi erau fundamentate religios, fiind strâns legate de concepţiile generale despre lume şi despre om ale celor care le-au elaborat.

Cu alte cuvinte, într-un fel, legile chiar au o origine apodictică, supra-umană şi chiar dacă nu au fost cu adevărat revelate, totuşi ele au încercat să mimeze valori extrem de elevate. Însă uitarea dimensiunii celeste a omului atrage după ea întreaga criză a modernităţii.

Moralitatea chiar ţine de transcendent pentru faptul că, în sine, ea este peste capacitatea de acţiune a omului, fiinţă definită de interesele ei naturale, oricât de rafinat s-ar manifestă acestea în paranteză fie spus, cei mai organizaţi prădători sunt şi cei mai periculoşi. Iar funcţia transcendentă, legătura omului cu ceea ce este peste capacităţile sale constitutive, mai subîntinde şi creativitatea.

Dar, şi aici e problema, nu poate exista creativitate autentică în absenţa spiritualităţii. Prin urmare, dezvoltarea unilaterală, materială, riscă să se transforme într-o fundătură. Doar lipsă de omogenitate a populaţiei umane, care încă mai are resursele pentru crearea de genii idealiste, face că marile invenţii să nu fi lipsit nici în ultimul secol. 

Dar, oare, care este viitorul real al unei civilizaţii cu o asemenea mentalitate?

Bogdan Cristian Blascioc
(www.rostiri.ning.com)