Un om înfrânt de viață îl recunoşti după umerii apăsaţi şi pasul greoi. E omul cu uitătură piezişă, în ochii căruia licărirea de speranţă a murit demult.
Și nici nu va reînvia. Pentru ca înfrântul a pierdut până şi ultima redută în lupta cu viață.
Cu aripile frânte, îngerul decăzut la stadiul de pesimism sumbru, nu are ce să facă. Din acest moment, singura lui alternativă e calea pribegiei mintale, a sihăstriei fizice şi a alienării sociale. Mai mult decât atât nu poate.
Da, înfrântul stârneşte reacţii în jurul lui, stârneşte priviri miloase, stârneşte tot ce e uman în cei din jurul lui. Din acel moment, înfrântul pierde orice fărâmă umană şi se transformă treptat, dar sigur,într-un robot mânat de impulsuri electrice. Odată cu terminarea bateriilor, se termină şi viața lui. Subit şi tragic, ca într-o dramă de prost gust şi ieftină.
La atât se reduce viața lui. Nici măcar lacrimile nu-l mai alină.
E prea târziu...
Ramona Crângașu
Revista Rostiri nr.2
