Nu poți ca să ai o activitate de succes într-un service sau într-un atelier de reparații mașini fără un tester auto profesional.
Alege un tester auto de calitate, pentru cele mai bune rezultate!
Alegând să cumperi un echipament de diagnoză de cea mai buna calitate o să poți ca să îți recuperezi în timp foarte scurt investiția făcută, pentru că o să oferi celor interesați servicii performante.
Dar nu doar profesioniștii pot beneficia de avantajele folosirii unui echipament de diagnoză autoturisme.
Există și testere auto pentru persoane fizice destinate ca să îi ajute pe șoferii amatori ca să își poată verifică singuri autovehiculele personale, ori de câte ori li se pare că există lucruri care nu merg așa cum ar trebui la mașinile lor.
Este chiar foarte bine ca înainte de a-ți aduce mașina pentru reparații la service, un conducător auto să facă o astfel de verificare cu ajutorul unui instrument de diagnoză profesional.
Așa vei putea beneficia de mai multe testări cu un cost mult redus (prețul unui astfel de dispozitiv nici nu e foarte mare), comparativ cu banii pe care ar trebui să îi scoți din buzunar ori de pe card de câte ori mergi la un atelier de reparații pentru diagnoze. Evident, testările de specialiștii auto sunt indispensabile la service, dar parcă e mai bine ca să știi dinainte la ce să te aștepți când ajungi acolo, nu-i așa? Plus că așa poți scăpa și de anumite alarme false privind funcționarea mașinii.
Pentru șoferi amatori există posibilitatea de achiziții online de testere auto pentru mărcile mașinile lor.
Diagnoza, prima fază a unei reparații auto reușite
Dispozitivul OBDeleven împreună cu aplicația omonimă oferită gratuit în Google Play Store, este destinat vehiculelor produse de concernul Volkswagen Auto Group echipate cu mufă OBD II.
Interesant este că dispozitivul de diagnosticare vine împreună cu un pachet pro care reușește să schimbe radical modalitatea în care se face diagnosticarea unui autovehicul.
În concret, este vorba de un tester auto care în afară de funcțiile obișnuite pe care orice tester modern le are, mai prezintă și avantajul că este un echipament evolutiv plug and play care se poate utiliza în conexiune cu un smartphone sau a unei tablete pe Android.
Caracteristicile de bază ale unui tester auto
- identificare automată a numărului de identificare a vehiculului diagnosticat;
- scanarea și analizarea automată a tuturor sistemelor;
- citirea și ștergerea codurilor de diagnosticare a defecțiunilor din toate unitățile de comandate instalate pe mașină și motor, transmisie, ABS, multimedia;
- informații referitoare la unitatea de comandă;
- o bază de date ce oferă suport pentru mai multe limbi străine;
- posibilitatea distribuirii jurnalului de diagnosticare prin email;
- analiza bateriilor auto;
- istoricul mașinilor conectate;
- informații despre mașină;
- diverse măsurători specifice;
- sistem de alertă;
- posibilitatea de a căuta codul motorului a echipamentului și a defecțiunilor;
- manuale detaliate de mare ajutor pentru șoferi amatori care vor să facă reparații singuri ușor și rapid;
- echipament bazat pe tehnologia cloud.;
- posibilitatea actualizării regulate și integrarea unor funcții noi.
După cum se observă, acest model de tester auto este o adevărată minune a vremurilor noastre care reprezintă o armă puternică în materie de diagnosticare auto.
Caracteristici avansate ale unui tester auto
- oferirea codurilor de eroare în varianta freeze frame ( respectiv o oprire a acestora pentru efectuarea unei analize detaliate);
- informații avansate ale unității de control;
- date în timp real și măsurători;
- codare lungă text, adaptare date live;
- test de ieșire pentru control;
- acces la securitate avansată;
- ușurință în conectare;
- disponibilitate (UDS);
- resetarea unității de comandă (UDS);
- schimbarea serviciului de diagnosticare;
- unitatea de control backup care permite păstrarea în siguranță a datelor;
- istoricul programării unității de control;
- istoricul programării mașinilor.
Vehiculele compatibile cu testerul auto oferit de OBDeleven:
- Audi, Volkswagen, SKODA, Seat, Bentley, Lamborghini.
- activarea funcțiilor vizuale;
- dezactivarea funcțiilor nedorite;
- reglarea luminilor auto;
- realizarea mentenanței periodice;
- adăugarea funcțiilor suplimentare;
- controlul sistemelor periferice.
Pentru orice neclaritate puteți suna la sediul firmei, unde veți primi cu amabilitate toate informațiile de care aveți nevoie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
scrie-mi parerea ta despre cele citite aici!