Tu ai încercat deja parfumurile arăbești?


Simțul olfactiv este după cel vizual unul dintre cele mai importante porți prin care cunoaștem lumea înconjurătoare, deoarece informațiile pe care creierul le poate procesa pe baza mirosurilor sunt extrem de vii.


Din cele mai vechi timpuri oamenii foloseau parfumuri produse prin extragerea unor principii din plante uscate. Precum vă imaginați, la început uleiul aromat al unor plante, extras prin presare la rece, era acela care ținea loc de parfum.


Deoarece odinioară nu se puteau produce mirosuri sintetice, toate parfumurile proveneau din ceea ce creștea pe pământ, indiferent că vorbim de loțiuni de corp realizate din apă în care se introduceau flori cu miros plăcut, dar și diverse tipuri de lemn parfumat sau ceara unor copaci.


Metoda s-a păstrat  până acum. Și azi pentru a obține un anume parfum este nevoie de ingrediente de bază obținute din plante sau alte materii prime. Doar metodele de extragere ale uleiurilor s-au îmbunătățit permanent de-a lungul mileniilor.


În civilizațiile antice, mai ales în Egipt, uleiurile esențiale au fost utilizate pe scară largă. Nu doar în cosmetică, dar și scopuri religioase, pentru ungerea corpurilor decedaților, inclusiv în sacrificiile ceremoniale.


Ingredientele naturale obișnuite, precum petalele de trandafiri, smirna, lemnul de santal, vanilia, lămâia erau (și sunt) folosite cel mai des la prepararea parfumurilor.


Indiferent că vorbim de o distilare cu ajutorul aburului, prin presare, macerare sau alte metode mai moderne, arta amestecării ingredientelor este etapa de bază în procesul de creare a unui anume miros care se realizează după extragerea și colectarea uleiurilor esențiale.


Parfumurile de calitate superioară, foarte fine, sunt adesea “îmbătrânite” luni întregi sau chiar ani, după ce parfumul a fost fabricat. Acest procedeu permite diferitelor arome sau note să se combine perfect.  


Din cauza impactului pe care simțul olfactiv îl are asupra vieții de zi cu zi, de o mare actualitate sunt și acele parfumuri preparate în laborator care încearcă să recreeze parfumurile corpului uman, adică feromonii. 


Nu trebuie uitată nici aromoterapia stimulează stările emoționale umane și chiar are multiple aplicații în sănătate cu reală eficiență. 


Una dintre cele mai importante destinații ale iubitorilor de parfumuri speciale este Dubai.


Acesta este primul loc pentru căutătorii de parfumuri rare. De aici, din acest oraș celebru, cei interesați pot achiziționa atât parfumuri cu nume celebre, dar și parfumuri de nișă, create anume de către creatori de parfumuri îndrăzneți. 


Cu note puternice sau extrem de suave, aceste parfumuri prețioase care conțin cele mai fine ingrediente vor face o impresie olfactivă senzațională celor ce vin în contact cu ele. 


Multe dintre aceste parfumuri arăbești sunt niște concentrate fără alcool și conțin tămâie, șofran, mosc, esențe lemnoase specifice acestui colț oriental de lume.


Oamenii iubesc multe parfumuri arăbești. Poate pentru că sunt amestecuri care amintesc viu de pădurile prețioase sau de mirodeniile din Orientul Mijlociu, precum mirul și ardeiul, ingrediente care dau un parfum cu totul special.


Nu trebuie uitate nici acele combinații sofisticate cu accente olfactive marine, de fructe tropicale sau lemn de agar.


Parfumurile arăbești originale se vând în sticle elegante, în ediții limitate, multe dintre ele gravate impresionant. 


Astfel personalizate, sticluțele de parfum arăbesc adaugă o notă în plus mirosului de trandafir și lemnului de santal, aromelor moi și dulci, fructate. 


Parfumurile orientale au mirosuri unice, ușor de recunoscut, ce conferă purtătorului o experiență memorabilă de bogăție, lux și căldură.




Se știe că parfumurile au ajuns să joace un rol foarte important în lumea arabă, unele dintre primele civilizații care au adoptat parfumurile în viața lor de zi cu zi, de mai bine de cinci milenii. Parfumeria modernă datorează foarte mult parfumeriei arabe antice. 


Încercă-le și tu! Le găsești cel mai ușor pe site-ul Dubai Shop!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

scrie-mi parerea ta despre cele citite aici!