E final de an și probabil și tu îți faci lista călătoriilor pe care vrei să le faci alături de cei dragi în 2020.
Ce poate să fie mai frumos decât o vacanță?
Deja există un trend printre cei bogați de a încerca să ajungi în cât mai multe țări de pe harta lumii. Dar nu trebuie neapărat să fii trist pentru că tu nu ai posibilitățile financiare care să îți permită să bifezi țară după țară. Câte două pe lună sau poate chiar mai multe.
Poate ești o persoană normală cu niște venituri medii și care vrei pur și simplu să te duci intr-un loc superb cu livezi de măslini, plaje cu nisip auriu, golfuri stâncoase, coaste abrupte și multă, foarte multă frumusețe în formă pură.
Știu, poate ți-ai dori ca să ajungi în Bali, așa cum unii dintre cei din lista de prieteni virtuali de pe Facebook tocmai își petrec în aceste zile trecerea între ani. Dar de ce să te gândești la un loc atât de îndepărtat?
Ce-ar fi să mergi mai degrabă la o aruncătură de băț până în Grecia, pe un tărâm al zeilor.
Zakynthos este cel mai bun loc dacă vrei o vacanță magică împreună cu familia!
E o insula nici prea mare, nici prea mică, de 410 km pătrați. Mai exact lungimea este de 40 de km, lățimea de 20 de km și o linie de coastă 123 de km și o populație de doar 42.000 de locuitori.
O climă blândă mediteraneană va face să te simți excelent. De ce ți-ai dori o climă ca în Bali?
O destinație magică de călătorie, mai aproape decât crezi
O să poți ajunge foarte ușor cu avionul la Zakynthos, deoarece există niște zboruri regulate care pleacă din Atena. Așa se face că doar în maxim 45 de minute ai ajuns la destinația turistică țintă. Evident, poți ajunge pe insulă și cu feribotul. O croazieră cu o durată de vreo două ore. Este chiar recomandabilă această variantă, deoarece la un cost de doar 7 euro de pasager și 30 de euro dacă ești cu mașina, vei putea să admiri și peisajul în timp și te îndrepți spre acel loc de vis.
În funcție de cât de pretențios ești, poți să găsești locații de cazare cu piscină și regim all inclusiv sau, mai bine, o pensiune o cameră modestă, copaci și grădiniță cu flori. Poți să mănânci în tavernele mici aflat pe insulă salate grecești, te poți delecta cu fructe pe săturate. Mâncare este foarte bună așa încât nu o să faci foamea chiar dacă nu ai bani prea mulți.
Drumurile pe insulă sunt ok dacă îți plac pantele, serpentinele numeroase. În definitiv ele reprezintă o invitație la aventură, mai ales că nu prea ai marcaje.
Chiar totul se potrivește cu harta, dar nu e nicio tragedie, deoarece insulă este relativ mică și până la urmă o să ieși la liman, nu o să te rătăcești.
Ba mai mult,după ce stai pe-acolo o săptămână sau două o să descoperi cotloanele insulei, așa încât la final pot să dai chiar indicații avizate prietenilor și rudelor care vor vrea și ei să meargă acolo în sezoanele turistice următoare. Sau în afara lor!
Sezonul turistic durează pe magica insulă grecească din iunie până în septembrie. Totuși, dacă vrei să fii un adevărat explorator în 2020, eu te sfătuiesc să mergi în extrasezon. Mai degrabă primăvara, chiar dacă nu toate pensiunile și barurile funcționează la capacitate maximă.
Acum 20 de ani sau înființat Parcul Național Marin Zakynthos în special pentru protejarea broaștelor țestoase din specia Caretta Caretta care ating o dimensiuni de 1,2 m lungime și o greutate de până la 100 de kg.
Vrei să afli mai multe? Intră pe site-ul www.bjr-vacante.ro.
DATE CONTACT
BJR Vacante
B-dul Revoluției 66B 310025, Arad, România
CUI: RO16576566
contact@bjr-vacante.ro
Tel: 0257-284.010
Și eu vreau să ajung în Grecia peste câteva luni în concediu. Chiar merită!
RăspundețiȘtergereAșa e. E ieftin, dar e mai bine prin agenție, ca să nu ai probleme acolo.
RăspundețiȘtergereAm fost și este tare fain! Recomand!
RăspundețiȘtergere