ROMANIA SI POPORUL ALES (autoare: Daniela Constantinescu)

România pentru mine înseamnă „mama”. Înseamnă „acasă”. Înseamnă Bucureştiul pe care îl iubesc indiferent de ce zic alţii, înseamnă limba asta în care scriu şi gândesc, înseamnă cântecele populare pe care le asculta bunica mea. Acum ea nu mai e, aşa că de câte ori o aud pe Ioana Radu cu „ Mai vino seara pe la noi” îmi retrăiesc copilăria. Bunicii mei erau oameni simpli (nu ştiau ce-i aia vacanţă în străinătate, credeau în bunul simţ al vecinilor şi din tot sufletul, cu toată tăria, că telefoanele mobile sunt „unealta diavolului”. Râdeţi, ştiu! Aşa râdeam şi eu. Dar acum când văd că telefonul mobil e ca un fel de ochi care mă urmăreşte peste tot, ca un radar, parcă încep să-i înţeleg.)

Bunicii mei erau oameni simpli. Educaţi. Frumoşi şi dragi, cum sunt toţi bunicii şi părinţii noştri. Ei iubeau România şi ascultau muzică populară. De fiecare dată când o ascult şi eu mă gândesc: „De ce un popor atât de valoros şi sensibil are soarta asta?... Merităm fericire şi bunăstare, merităm să ne bucurăm de toate frumuseţile astea, ca spiritul nostru poetic să se dezvolte pe deplin şi totuşi asta nu se întâmplă... Suntem poporul ales de Dumnezeu oare? Ispăşim vreo vină poate?... Sau trecem printr-un proces de purificare?... „

Am înţeles de mult că o ţară aşa înzestrată de la Dumnezeu e râvnită de mulţi care vor să-i fure bogăţiile. Am înţeles de mult că oamenii noştri simpli, dar frumoşi şi fericiţi sunt invidiaţi de cei mai „civilizaţi”, care nu pătrund motivul mulţumirii noastre, care nu au parte de fericirea în familie, iar toată viaţa lor se reduce la „carieră şi bani”. Am înţeles chiar că există undeva nişte oameni (oameni, că nu pot să cred că sunt draci printre noi!), nişte oameni incredibil de frustraţi, de superficiali, de complexaţi, care se amăgesc cu ideea că conduc lumea şi care pregătesc planuri de mărire pentru o naţie sau alta în detrimentul celorlaltor popoare.

În ziua de azi, sintagma „poporul ales” mi se pare total depăşită. Nu, e clar că nu te-a ales nimeni! Viaţa e atât de grea, atmosfera atât de poluată, natura se întoarce împotriva noastră din cauza noastră, încât tu nu mai ai loc să fii poporul ales. 

Nu mai ai loc pentru că acum 6000 şi ceva de ani cineva ţi-a spus aşa ... poate pentru că atunci erai umil şi cunoşteai înţelesul comunicării cu Dumnezeu, iar acum te-ai transformat într-o maşinărie de manipulare a lumii şi conducere a ei spre autodistrugere. 

Nu, nici tu nu eşti „poporul ales” pentru că faci filme care prostesc o lume întreagă, inclusiv poporul tău, pentru că mănânci fructe şi legume de cauciuc, care-ţi umflă oamenii precum baloanele, pentru că tinerii din ţara ta se droghează şi aşa ceva e la modă, pentru că oamenii tăi au uitat sensul dragostei şi se împerechează ca animalele. Tu nu eşti poporul ales pentru că omori zeci, sute, mii de oameni nevinovaţi, de copii şi femei, după care te duci în ţara lor şi te numeşti salvatorul lor. Nu, tu nu ai puterea fiindcă deţii corporaţii de televiziuni, radiouri şi ziare! Nimeni nu crede în păpuşile de plastic care ne spun că omori oameni pentru a aduce pacea.

Nu, nu cred nici despre tine că eşti poporul ales, doar pentru că te afli la tribuna aceea, de unde vorbeşti despre un continent semi-unit, semi-omogen şi te crezi inteligent pentru că proştii stau şi te ascultă. Stai liniştit, nu te ascultă nimeni! Nu te crede nimeni, doar maimuţoii tăi care-ţi şterg pantofii şi se gudură pe lângă tine în aşteptarea unei firimituri din banii furaţi locuitorilor din ţări întregi. 

Nu, tu chiar nu eşti poporul ales pentru că ai descoperit maşina mai devreme, pentru că mănânci fulgi de ovăz cu lapte în timp ce noi avem cai care mănâncă asta, cai cu patru picioare pe care-i folosim uneori pe post de maşină. 

Nici tu nu eşti poporul ales pentru că ai fost mare cuceritor şi ai dat nu-ştiu-ce formaţie de pletoşi asexuaţi cu voce de fete, pentru că ai o babă care-şi spune regină şi un prim-ministru, pardon, fost prim-ministru care are pe conştiinţă mii de copilaşi fără chip, fără mormânt.

Nici noi nu suntem poporul ales. Dar am putea fi după câte am pătimit. Aş vrea să văd o dată un film despre suferinţele românilor, despre persecuţiile pe care le-am trăit noi şi totuşi cum am reuşit să rezistăm, să devenim mai puternici, să ne unim în jurul familiei şi al credinţei noastre. Aş vrea să văd că cineva recunoaşte toţi oamenii de valoare pe care i-a dat ţara asta, câţi străinezi s-au pricopsit de pe urma noastră, pe câţi am iertat şi pe câţi i-am ţinut în spate. Aş vrea să văd că cineva recunoaşte rolul acestui popor nobil, benefic, modest şi umil, drăgăstos ca un mustăcios de care nu te poţi abţine să nu te îndrăgosteşti. (întotdeauna mi-am imaginat românul tipic brunet, cu nas de vultur, opinci în picioare şi mustaţă galeşă. Ce vreţi, m-am uitat la prea multe filme!... )

Dar după câte am suferit, e timpul să ne trezim! Poporul ales sau nu, e timpul să ne scuturăm de praf, să ne spălăm fruntea şi să spunem: „ Da, sunt român şi sunt mândru de asta! Da, sunt sărac dar n-am ce-i face!.. Dragostea şi familia sunt mai importante pentru mine decât orice joburi. Da, nu sunt un om de carieră pentru că de fapt sunt un om, nu un robot. Da, sunt un român fericit chiar şi cu puţin, cu foarte puţin, şi în ţara mea eu sunt poporul ales şi am dreptul să trăiesc aşa cum vreau!... N-o să ajung sclavul tău doar pentru că ai tenişi sau maşină mai scumpă ca a mea, ţara mi-o păstrez mie şi copiilor mei!...”

Aşa să le spunem. Şi noi să credem asta şi va fi aşa.

Daniela Constantinescu

Revista ROSTIRI

OPINII: Anti-conspiraţie ( autoare Daniela Constantinescu)

Propun o abordare anti-conspiraţie. În viaţă, acasă şi la serviciu, la masă.

Ca urmare a articolului colegului nostru, Ilcă Marin, despre Codex Alimentarius, m-am hotărât să scot la iveală o idee care mă bântuie de mult. Şi se referă la teoriile conspiraţiei.

Sigur aţi citit şi voi despre grupurile Bilderberg, despre Iluminati, despre planuri colosale şi înfricoşătoare cu Uniunea Europeană, Uniunea Americană şi multe altele.

Sigur, nu vă pot spune dacă sunt adevărate sau nu. Asta este diferenţa dintre mine şi toţi cei pe care i-aţi citit – eu nu ştiu SIGUR ce se poate întâmpla şi nici CE SE VA ÎNTÂMPLA DE FAPT. Am încredere în Dumnezeu că nu va lăsa acest proiect frumos al său să facă implozie, să se prăbuşească în sine. Dar nici nu mă pun pe tânjală. Nu sunt laşă atunci când aş putea fi curajoasă şi nici nu mă feresc să lupt cu lucrurile care nu-mi plac.

Dar ... mă gândesc, oare merită să ne irosim cei mai buni ani ai vieţii hăituiţi de existenţa unui grup obscur care urmăreşte pe oricine, oriunde, fără nici un scop – de fapt cu singurul scop de a transforma omenirea în sclavi?...

Acuma, spuneţi-mi voi mie: când eşti profesor în România şi trăieşti cu cinci milioane pe lună mai ai nevoie de cătuşele argintate ale UE?... Nu e tot o sclavie şi asta?! Am participat la mitingul anti-cip şi-o să mă opun acestei idei până la limita de a mă retrage în pădure. 

Noroc că sunt o fată îngrijită şi-o să reuşesc să mă parfumez şi „balsamez” chiar şi acolo. Dar asta e altă discuţie. Ceea ce voiam să vă întreb de fapt este: ce nevoie mai este de cip-uri când jumătate din populaţia Terrei stă cu faţa-n televizor şi crede tot ce se spune acolo. În curând se va ajunge probabil la a-ţi vedea rudele pe ecran şi dacă Esca va anunţa că sunt criminali în serie sau reîncarnarea lui Edith Piaf, tu chiar să-i crezi pe ei. Pe cei de la TV.

Bun, asta-i o chestie.
Treaba cu Bildeberg mi se pare amuzantă. Nu mă îndoiesc că sunt oameni pe lumea asta care se excită la gândul că alţii sunt săraci, umili, au probleme şi doar ei sunt stăpânii lumii. Nu mă îndoiesc că în spatele lor se ascunde poate un om la fel ca şi noi, care a avut mai multe sau mai puţine de îndurat. Nu mă îndoiesc că sunt unii oameni cu adevărat obsedaţi de PUTERE aşa cum eu sunt obsedată de Jim Caviezel. Nu mă îndoiesc.

Cu toate acestea, mă îndoiesc că nişte englezi cu cravată şi costum, nişte arabi cu plete şi nişte nemţi reci şi constipaţi (ce vreţi, asta-i imaginea generică!) s-ar pune laolaltă şi s-ar înţelege care, cum, ce să facă şi cum să-mpărăţească lumea asta. Uitaţi-vă la cinci oameni, dacă-i adunaţi din ţara asta – la naiba, din aceeaşi familie! – şi tot nu vor ajunge la acelaşi numitor comun. Dar ăştia da. Religii, credinţe, valori, naţii diferite, dar se pun de acord. Numai dacă nu sunt extratereştri şi atunci chiar am dat de belea. Dar asta e altă discuţie.

Sigur, o să ziceţi că ceea ce-şi doresc toţi este ceea ce îi şi uneşte - PUTEREA. Dar ştiţi cum se-ntâmplă, la fel ca în filme cu o bandă de hoţi – se omoară între ei ca partea ce rămâne să fie din ce în ce mai mare, până ce nu mai rămâne nici unul. Sau unul singur. Care deodată îşi dă seama că i-e urât. Şi-atunci pune la cale o redresare a umanităţii. Dar asta este iarăşi o altă, complet diferită discuţie.

Bun, deci mă îndoiesc sincer că atâţia oameni atât de diferiţi se pot înţelege frăţeşte – aproape creştineşte între ei şi să creeze acest nucleu de putere obscur. Poate or exista – poate n-or exista, cine ştie?...

Dar mi se pare de-a dreptul chinuitor să te gândeşti că sunt mereu deasupra ta, urmărindu-te, având un plan bine stabilit, de care nu poţi scăpa orice-ai face. Ei sunt experţi în politică, sociologie, psihologie, marketing şi toate cele. Pot prevedea, construi şi manipula reacţiile umane, pot crea revoluţii şi da eroi – totul pentru a ajunge la acelaşi scop. Nu aveţi şi voi impresia că imaginea asta nu se potriveşte deloc cu ideea pe care ne-a dat-o Dumnezeu despre lume?... Liberul arbitru vă spune ceva?... Buturuga mică ce răstoarnă carul mare vă sună cunoscut?...

Bun, să zicem că nici teoria asta nu vă place. Grupul Bilderberg e prea mare, prea interesant, prea fascinant şi înspăimântător ca să-i rezişti. O cred şi pe-asta. Am văzut la TV maţe din care ies elieni, bătrânei de şaptezeci de ani care se cuplează (şi se de-cuplează) cu tinere de şaişpe, e clar că Dumnezeul cel mare, cu barbă albă şi îmbrăcat în robă nu ne mai poate înspăimânta. Nu ne mai poate ţine în frâu. Ce părere aveţi atunci de acest grup Bilderberg?...
Să mă ierte Giulia, gazda noastră, dar sună mai bine în engleză:
Introducing the Bilderberg group, the new God. Be afraid of it, be very afraid.

Oricum, nu pot să nu mă gândesc: Nu ţi se pare umilitoare toată ideea asta că viaţa ta, mentalitatea ta, felul în care o să dai colţul, la naiba!! depinde totul de acest grup Bilderberg? Nu te simţi puţin umilit?...

Sau iluzia asta îţi permite să pui capul pe pernă şi să nu te sperii că nu faci nimic cu viaţa ta, că nu-ncerci să faci lucrurile mai bune, să fii tu însuţi eroul propriei vieţi?... Nu, e reconfortant să ştii că e acolo un Nene mare şi rău care ne vrea moartea la toţi – Noi n-avem nici o vină, bineînţeles! – şi el face şi desface, şi răstoarnă şi iar toarnă, dar noi n-avem nici o putere. Tot ce se întâmplă e din vina LUI.

Inclusiv în România. Sigur, nu fac parte din adepţii ăia fanatici care cred că cu gândirea pozitivă şi doar intenţia ajungi pe cer. Nu, sunt destul de matură să văd iţele de interese care bat şi se răsucesc precum o infectă pânză de păianjen deasupra ţării noastre. Sunt prea lucidă să-mi dau seama că politicienii noştri nu sunt tâmpiţi sau incapabili, ci sunt laşi. Şi la fel sunt şi familiile lor şi toţi cei din jurul lor. Şi probabil şi mulţi dintre noi.

Dar nu sunt tâmpită să cred că un singur om poate face totul – Acela e Dumnezeu – şi să dau vina pe soartă sau pe un grup de moşnegi care cine-ştie- ce fac ei pe-acolo, de ce se întâlnesc defapt, răstoarnă şi-mpărăţesc lumea asta după bunul plac.

Şi pentru cei care sunt totuşi amatori de idei fataliste despre lume, le zic: Aţi auzit de principului dominoului, nu?... Să ne imaginăm lumea ca un imens Domino. Probabilistic, matematic vorbind, este acolo o plăcuţă care va cădea.

Ce credeţi că se va întâmpla atunci?..

Ştiţi ce cred eu?... Din spatele biroului colţuros al Bilderbergului, clădit pe o baltă de sânge şi acoperit de aura fricii, o să vedem un bebeluş care se juca cu telecomanda şi-a greşit butonul. Ce păcat de noi, că ne-am speriat aşa de tare şi-am irosit cu iluzia asta cine-ştie, doi, trei sau ZECE ani din istoria preţioasă a omenirii!...

Vă sărut cu drag. Şi fără frică.

DANIELA  CONSTANTINESCU (Rostiri)

Rostiri: Nu lăsa capu' jos, pentru că doare şi mai tare! (autoare: Daniela Constantinescu)

Din ciclul „Duşmanii mor când ne descurcăm mai bine”, vă prezentăm epopeea locurilor de muncă în multinaţionale (adica firme situate în clădiri monstruoase de sticlă, conduse de 1-2 străini cu una bucată burtă dobândită pe spinarea Românilor, in tara locuită de multi-naţionalişti). 

Adică de români care muncesc de dimineaţă până seara (9 e dimineaţa, iar 18 seara, nu?..), vorbitori de cel puţin două limbi străine: engleză, franceză, italiană, spaniolă şi alte delicii exotice, complet bulversaţi când vine vorba de limba lor nativă. Care se numeşte - cum Georgel?... Rromani?? Nu, nu chiar. Ăsta e numele pompos pe care l-au dat europenii unei naţii milenare, ca să semene cât mai bine cu numele de Români. 

Limba ta se numeşte Română, dragul meu. O vorbeau Eminescu, Haşdeu, Mihai Viteazu şi chiar neamţul Carol I. 

În fine, e normal să nu mai şti cum se numeşte, când nişte gagici mişto, de la un post al cărui nume îmi scapă pe moment, îţi zic toată ziua „We love tu entertain iu”.

Dar să revenim la misterul multinaţionalelor.
În pădurea bucureşteană populată de maşini scumpe, tramvaie superaglomerate şi oameni care nu ştiu pe ce planetă sunt, circulă un zvon cum că multinaţionalele sunt firme de vis. De coşmar adică. 

Trebuie să vă povestesc cel puţin unul din interviurile mele la o astfel de firmă. 
„- Ăă? Şi ce salariu oferiţi? 
- Nu-ţi putem spune. 
- Da, dar o să mă plătiţi, nu?.. 
- Da. 
- Cu cât? 
- E confidenţial. Spune-ne tu cam la ce sumă te-ai gândit! 
- A, facem ca la piaţă. Eu îţi dau măraru la 2 şi tu-l iei la 1,80??

 Mişto. Vreau 3. Adică de trei ori mai mult decât oferiţi voi, deştepţilor!!! Oricum Românii sunt plătiţi de 4 ori mai puţin (cel puţin) decât este plătit un angajat care face aceeaşi treabă în ţara ta, aşa că ... 

- Deci, cât vrei?... 
- Mult. Mult prea mult. Nu-ţi poţi permite să mă angajezi. Tu ai venit să cumperi sclavi, eu sunt un om cu propria minte şi demnitate. Hai salut! Mi-a făcut plăcere să te cunosc!” 

Sau altul: 
„ Ştii tu, lucrurile sunt altfel aici, nu ca la noi în România ... (Urmează un semn, cu subînţeles, din ochi. ) Se lucrează după standarde europene sau ... whatever. Condiţiile sunt excepţionale, şefii nu sunt ca la noi, în România!..” 

Oooo! Stai puţin, mă fătuco, că nu mai înţeleg nimica! Deci suntem în România. OK, OK, am înţeles că la ei e Raiul pe pământ şi la noi e super-naşpa, dar chiar trebuie să-mi aduceţi aminte de asta în fiecare zi şi în orice condiţii?! Sau vă angajează pe principiul – Repeat like an idiot everything I’m saying: România e naşpa. Nu e bine să trăiţi aici. Dacă v-aţi născut în România puteţi să vă puneţi pistolul la tâmplă sau, mă rog, puteţi să luaţi verde de paris că aici n-au apărut decât pistoalele cu apă. 

Aşa deci?... Mă întreb care este rostul acestor remarci răutăcioase din partea angajatorilor, decât să ne spele creierele. Un timp a şi funcţionat. 

Acum câteva luni eram pe punctul să fac o colaborare cu un englez pentru nişte cursuri de limbi străine. Când mi-a zis că are o pensiune în Călăraşi sau nu ştiu eu ce oraş, da’ nu poate să aducă clienţi români pentru că „fură tot”, mi-a venit să-l scuip! Nu, bineînţeles că n-am făcut-o, dar m-am uitat la el şi i-am trântit-o: „Dar clienţii englezi nu vă fură?...”. S-a dus pe apa Sâmbetei colaborarea, dar m-am simţit excelent dup-aia. 

Şi austriecii?? N-am înţeles, s-au născut cu schiurile-n picioare şi au impresia că pot să baleteze pe oriunde au chef?!? Aoleo, Hans!! Ai mami!... 

M-ai auzit Hans?! Aicea e România, nu grădina lu’ mă-ta! 
M-am săturat de patronii străini ai ziarelor de 2 lei (metaforic vorbind, că ele costă doar 1 leu) care folosindu-se de creierul unor băieţi aflaţi în transă când scriu, ne anunţă zi de zi: Crima aviară vine peste voi. Apoi porcină, apoi bovină, apoi canină ... 

O nouă gripă în cartierul Ferentari. Un bătrânel de 80 de ani şi-a omorât musca alături de care convieţuia de peste 25 de ani. 
(Aoleo, pardon! Abia acum mi-am dat seama c-am încurcat cele două cuvinte, "crimă" cu "gripă", da’ e tot aia! E tot aia!! Poporu’ să fie şocat!) 

„ Fugiţi, Români, de peste aceste pământuri! Fugiţi şi lăsaţi ţara goalăăăă dacă se poate!... „ 
E na, că nu fugim! Nu ne-am speriat noi de turci, de germani, de ruşi, şi-o să ne speriem de-o biată gripă?! Hai sictir! Există un Algocalmin pentru toate. 

OK. Aştept să mă excludeţi pentru aceste remarci sănătoase sau să luaţi o porţie bună de „tupeu de Român”. Prefer să fiu făcută necivilizată decât „fraieră”. 

Hai România! 
Strigaţi La Familia dacă sunteţi cu mine, 
Duşmanii mor când ne descurcăm mai bine! 

Daniela Constantinescu

Mesaj pentru cititorii revistei “ROSTIRI”

Mesaj pentru cititorii revistei“ROSTIRI” - autoare: Daniela Constantinescu  (2009)

Am terminat de curând de citit „Istoria Angliei” a lui André

Maurois. Şi acolo ca şi aici, multe omoruri, războaie, răscoale, deşi parcă un spirit mai ordonat şi ceva mai puţine invazii ca la noi.

M-am gândit - doar douăzeci de ani de la revoluţia care ne-a rupt

de un regim comunist de cincizeci de ani şi ne-a aruncat în altul, atât de puţin familiar!!

Ca perioadă istorică, douăzeci de ani este foarte puţin. În

douăzeci ani se naşte şi creşte un adolescent, se șlefuieşte un tânăr, adultul de mai târziu. Dar în cadrul istoriei o perioadă de douăzeci de ani este infimă, este aproape o fărâmă într-un car de secole, deşi, vorba ceea, un an din aceştia douăzeci poate aduce cât n-au adus alţi nouăsprezece la un loc!

Dar nu despre asta vreau să vorbesc şi nici să fac o analiză a

politicii sau economiei româneşti.

Eu vreau să vă vorbesc despre ceva mai simplu. S-au scurs

douăzeci de ani de când am schimbat un regim cu altul. De ce nu am ştiut să profităm de ocaziile pe care le-am avut, cine şi ce ne-a pus piedică, asta nu mai are rost să discutăm. Mi-e teamă că SUNTEM ÎN MIJLOCUL EVENIMENTELOR, al istoriei, şi NOI TOT CONTINUĂM SĂ NE COMPORTĂM CA PRIVITORI!!

Fraţilor, noi suntem cei care vor construi România cea frumoasă şi

organizată! Nu după model european, nu după model american, după zicale chinezeşti sau japoneze. Nu că nu le-aş aprecia, dar Noi vom construi România după model românesc. Avem în faţă şi în minte imaginea României aşa cum ar trebui să fie, aşa cum ne-o dorim cu toţii.

Cine ne-a făcut să credem că puterea asta nebănuită stă în mâna

altcuiva?... Noi, cei care trăim în secolul XXI şi am prins şi eclipsa, şi democraţia, şi capitalismul şi comunismul, din experienţă, amintiri sau povestiri, noi suntem cei care ... CONSTRUIM VIITORUL!

Nu vă faceţi iluzii: dacă cei care vor veni peste 100 de ani se vor

gândi la acest moment, ei se vor aştepta ca NOI să-l valorificăm şi să punem ţara asta pe roate, în direcţia dorită de toţi! Sau mă rog, de majoritatea sănătoasă la cap care visează bine pentru el, dar şi pentru ceilalţi. De la noi se vor aştepta să intrăm voioşi şi puternici în luptă, capabili să ne sacrificăm, pentru că ţara asta o vom lăsa moştenire fiinţelor cele mai dragi: copiii noştri!

Aşadar, nu vă minţiţi singuri. Puterea este în mâinile noastre, ale

celor născuţi în `84, `73 sau `90, nu a românilor pe care ni-i imaginăm peste ani, mai deştepţi şi mai încrezători, beneficiari ai unei educaţii care asigură nu numai cunoştinţele şi teoriile, ci şi încrederea în viitorul şi potenţialul nostru.

Dragii mei, dacă vor exista oameni binecuvântaţi sau blestemaţi,

după cum le-au fost faptele şi impactul asupra acestei ţări, aceştia suntem noi!!!

Sunteţi gata să le spunem copiilor noştri că am avut lucruri mai

importante de făcut în acest timp, când ţara arde şi are nevoie de tineri corecţi şi încrezători?! Că în acest timp mama şi tata munceau în Italia ca să-şi construiască o casă?... Sau că eraţi cu gândul la Insula Şerpilor, la Elodia, la războiul din Irak şi n-aţi observat că soarta vă scapă din mâini?...

Îi veţi privi în ochi şi le veţi spune: “ Da, tată, pe atunci aveam 20

de ani. Dar eram laş. Nu credeam că se poate schimba ceva. Credeam că ţara asta e blestemată pentru eternitate”. Nu e aşa!

Dacă voi credeţi că aţi putea spune asta, atunci închideţi

calculatorul şi vedeţi-vă de viaţa voastră! Eu n-am ce să vă spun, sigur nu mă înţelegeţi şi ar fi bine să încheiem discuţia înainte de a ne deveni nesuferiţi unul altuia.

Dar dacă mă înţelegeţi, şi vă e frică, la fel cum mi-e şi mie, că

pierdem momentul şi dup-aia o să ne văităm degeaba, atunci haideţi să facem ceva! Gânduri şi planuri mari, colosale, pentru o Românie idilică, ne-au oferit cei mari. Eu nu pot. N-am aşa ceva. Vă ofer planuri mici.

Absurd de simple, ridicol de inocente.

Nu lăsaţi viaţa să vă scape din mâini!... Nu uitaţi de educaţia

copiilor voştri! Nu lăsaţi pe nimeni să vă facă să vă simţiţi prost!! Dacă doi ani aţi fost bun pentru firmă şi după un proiect aţi dat-o-n bară, să ştiţi că NU în acel proiect stă toată valoarea voastră profesională sau omenească. Oricând vă puteţi ridica!

Susţineţi libertatea şi demnitatea umană. Libertate nu înseamnă

dezmăţ şi transformarea noastră în nişte fiinţe instinctuale, ca animalele.

N-am văzut zeci de documentare pe Discovery ca să vreau să fiu urs polar!! Nu, n-am uitat că omul, prin intelectul, motivaţiile şi Imaginaţia lui Creatoare este cea mai frumoasă din toate creaţiile lui Dumnezeu!

Ajutaţi-i pe cei care-şi caută dreptatea. Mâine veţi fi Voi în locul

lor. Încurajaţi-i pe cei slabi şi săraci, dar nu le permiteţi să cadă în

depresia omului pasiv care-şi aşteaptă până la moarte salvatorul. Nu vă lăsaţi pradă iluziilor! România nu se construieşte într-o zi, de câtre un suveran super-potent care ne îndrumă, ghidează şi penalizează pe noi, supuşii lui. Ea se construieşte prin efortul nostru susţinut, al tuturor, de-a lungul unui timp îndelungat în care roadele nu se arată atât de repede, dar încrederea creşte pe măsură ce munca se înteţeşte.

Profeţi mincinoşi au fost şi se vor mai ridica. Oameni care se

străduiesc să critice deşi n-au făcut nimic în viaţa lor, oameni care vor să descurajeze pentru că totul le-a fost dat de-a gata şi nu ştiu cum este să te lupţi pentru viaţa ta! Oameni care dintr-o privire şi-un cuvânt sceptic încearcă să distrugă energii şi tot entuaziasmul! Nu vă lăsaţi pradă lor!...

Nimeni nu vă poate lua imensa putere dacă voi n-o daţi! Speraţi. Iubiţi.

Aveţi dreptul să credeţi în mai bine.

De aceea vreau să-i felicit pe cei care, din interes sau puţină

conştiinţă naţională, sprijină educaţia tinerilor, în orice mod ar face-o.

Am respect pentru profesorii care încă îşi fac meseria cu dăruire şi

profesionalism, deşi media i-a transformat în clovni cerşetori şi mai nou, în incompetenţi. Îi felicit pe cei care au o afacere şi nu se feresc să recunoască „ Sunt român! Produsele mele vin din România!”. Îi susţin pe toţi cei care-şi caută dreptatea şi fericirea fără să dea în cap la altul.

Legea Compensaţiei Universale ne-a învăţat că bâta cu care vom

lovi noi azi se va întoarce mâine ca să ne cunoască dintr-o altă postură! Îi felicit pe cei care trăiesc în România de azi, văd ce se doreşte să ni se arate şi nu-şi pierd speranţa. Îi felicit pe cei care iubesc, pe cei care se roagă, pe cei care şi-au păstrat umanitatea.

Nimeni nu este perfect. Nici un popor, nici o ţară, nici o religie. Cu

toţii avem greşelile şi păcatele noastre. Dar atâta timp cât ne străduim ca viitorul să fie bun – pentru toţi, pentru ceilalţi, nu numai pentru noi, VA FI BINE!

Auzim tot, zi de zi, de criminali, violatori, hoţi la drumul mare.

La toţi li se spune „români” pentru că trăiesc în România. Poate de aceea ne e aşa frică să ne asociem, să ne încredem în ceilalţi, să ne lăsăm în mâna colectivităţii. Ne gândim: „ Dacă ăsta o fi unul din hoţii sau criminalii, trădătorii de la ora 5?...”

N-avem altă descriere a lor decât că sunt români, că trăiesc undeva

în România, aşa că ... cum putem şti cu-adevărat?...

Poate de aceea ne-am pierdut încrederea în noi ca naţie, ca

posibilităţi. Nu, dragii mei, Românii nu sunt aceştia! Aveţi încredere unul în celălalt! România suntem noi!

Nu vreau să se întâmple o calamitate ca românii să-şi dea adevărata valoare a unităţii şi solidarităţii lor. Nu vreau ca lumea să aibă nevoie de sacrificii şi din nou, trupurile româneşti care au binecuvântat pământurile astea cu energiile lor, să le ofere! Nu vreau s-aştept ca românul să moară pentru neamţ, francez sau japonez! Nu vreau să moară nimeni, nicăieri.

Nu vreau ca naţiunea română să primească medalii postum pentru vitejia şi dăruirea ei faţă de neamul omenesc!

Vreau să trăim acum, să fim fericiţi şi mulţumiţi în ţara

noastră. Fiecare poate face ceva şi când ai posibilitatea să faci bine

şi nu-l faci este ca şi cum ai face rău. Nu vă pierdeţi speranţa! Nu

degeaba se întâmplă toate!

Undeva un rol avem fiecare.

Daniela Constantinescu