Se spune ca de acolo, de sus, din Cer, sufletele isi aleg locul de pe Terra, dar si familia in care sa se intrupeze, experimentand o alta lectie de traire umana sau daruind altora din intelepciunea dobandita in urma nenumaratelor vieti anterioare...
Cu epoca e nitel mai greu, dat fiind ca
nu poti cobori sub forma insufletita decat in viitorul
unei vieti tocmai sfarsite, niciodata in trecutul ei...
Menestrelii sunt binecuvantati de
Creator cu puterea de a ne face noua, celorlalti calatori prin Eternitate, mai usoara trecerea pe aceasta
Planeta-Invatator, Pamantul.
Nicu Alifantis este unul dintre acele
personaje ce ne-au fost harazite de Dumnezeu sa joace in piesa vietii noastre, spre a ne mijloci comunicarea cu
muzica si poezia, cu teatrul, spre a ne reaminti care este valoarea suprema a omului: IUBIREA
pentru tot ceea ce este creatie divina, inclusiv pentru ceea ce suntem noi
insine.
Nascut undeva la Dunare, in enigmaticul oras-port
in care, un alt brailean, Panait Istrati, ne povestea candva in
maniera absolut originala despre istorii vechi, pline de parfum de roze, cofeturi turcesti, castane coapte si braga, intamplari ce ne aduceau mai aproape
spiritul cosmopolit al unui colt de Romanie cu totul aparte, in care
semintii diverse traiau in buna intelegere, intr-un univers
fascinant, cantautorul Nicu Alifantis ne zugraveste muzical si el, deja de patruzeci de ani, imagini-flash ale un portal spre o lume pestrita, dar plina de farmec romantic, cum doar
un greco-machedon o poate face...
Cu o mama machedoneanca si un
tata grec, crescand intr-o casa in care se vorbea in mai
multe limbi, avand prieteni apartinand unor neamuri diverse, cu un imens apetit spre
visare, dar si spre calatorii, fie ele si imaginare, datorita
amestecului sangelui ce curge prin vinele sale, cu un ADN ce contine
amintiri ancestrale ale unor stramosi de departe, ce merg pana in
Olimp, evident ca Nicu Alifantis a venit in aceasta viata cu o
misiune speciala: aceea de a ne insoti pe noi, aceia ce rezonam cu nostalgicele sale creatii, vreme de mai multe decenii
(iata ca deja in aceasta luna se implinesc vreo patru), de a ne
deschide un pic cerurile, asa incat sa ne putem aminti de noi, cei
adevarati, asa cum eram candva: buni, frumosi, luminosi, calzi.
Vesnic tanar, asa cum orice artist
este, Nicu Alifantis a ales sa celebreze cele 40 de borne ale amintirilor reale sau fantastice, decantate din aceasta existenta
efemera, printr-un album cu totul special, inspirat denumit „Mozaic”, in
care gasim 14 pietre pretioase, prin a caror slefuire migaloasa a scos la exterior
Iubirea din prea plinul inimii sale, pentru ca orice aducere-aminte musteste de lumina sufletului, condensata intr-un conglomerat de inimi cu mii de fatete multicolore...
Drept argument, iata doar cateva randuri scrise de Dinu Olarasu si pe care Nicu Alifantis le-a innobilat cu muzica sa minunata:
Drept argument, iata doar cateva randuri scrise de Dinu Olarasu si pe care Nicu Alifantis le-a innobilat cu muzica sa minunata:
"In loc de-o inima, în pieptul meu,
Probabil bunul Dumnezeu
Mi-a pus
Cateva sute.
Mai bine zis, un port deschis,
In care vin mereu, din mari de vis,
Corabii
Nemaivazute."
De ce „Mozaic”?
Pentru ca de la o anumita varsta ne
reintoarcem la origini, iar arta mozaicului ii are ca demni
reprezentanti pe stramosii sai, vechii greci.
De ce „Mozaic”?
Pentru ca in limba greaca „Mouseion”
insemna „Templul Muzelor”, iar albumul poate fi inteles si drept o modesta ofranda pe care Nicu Alifantis a inteles sa o dea acelora care l-au
inspirat de-a lungul vietii.
Albumul reuneste 14 melodii pe
versurile celor doua genii pe care aceasta tara le-a dat lumii in
materie de poezie: Mihai Eminescu si Nichita Stanescu, dar si ale altor
poeti inspirati, precum George Toparceanu, Nina Cassian, Laurentiu
Ulici, Cezar Baltag, plus ale unor nascocitori de stihuri de pe straine meleaguri insorite, pe care va invit sa le descoperiti singuri.
La acestia se adauga stihurile lui Ion
Horea, Ion Nicolescu si Dinu Olarasu (un alt folkist de exceptie).
Pe 20 si 21 mai 2013, in Bucuresti, la Opera Nationala,
vor avea loc doua spectacole-eveniment, cu ocazia aparitiei acestui
nou album, continand sonoritati pe alocuri surprinzatoare, marca Nicu
Alifantis.
Cei care ati crescut, iubit, v-ati
intristat, bucurat sau indignat de-a lungul anilor in
armoniile cantecelor alifantisciene, cu siguranta veti dori sa fiti
prezenti la aceasta sarbatoare a muzicii bune, adevarate, care sa va mai curete un pic zgura pe care unii se straduiesc din rasputeri sa vi-o astearna pe suflete.
Informatii despre cele doua spectacole,
despre cum va puteti cumpara bilete (inclusiv online), dar si despre
cum va puteti procura albumul „Mozaic” gasiti pe site-ul
www.alifantismozaic.ro,
realizat cu aceasta ocazie de catre Vlad Dulea, eminenta tehnica si
webcreativa de la Blogal Initiative.
Inscrieti-va, de asemenea, pe pagina
oficiala Nicu Alifantis de pe Facebook, pentru a descoperi un
pic mai mult din ceea ce se afla in spatele melodiilor acestuia.
Va invit asadar la o redescoperire a
adevaratei muzici si sa puneti la „Mozaicul” lui
Nicu Alifantis, cea mai importanta piatra, aceea a Iubirii
Spectatorilor, care poate face complet acest album olimpian si ii poate da noi energii creatoare
cantautorului pentru viitoarele sale izbanzi artistice, vehicule ce
ne vor purta sufletele spre inalturi si in urmatorii ani, ocolind cu dibacie toate
obstacolele ridicate de catre aceia ce ne vor tinuti in lanturi grele, intr-o lume
intunecata, lipsita de iubire.
La multi ani, maestre Nicu Alifantis! Multumim ca ai ales sa fii contemporan cu noi!