Rostiri: Nu lăsa capu' jos, pentru că doare şi mai tare! (autoare: Daniela Constantinescu)

Din ciclul „Duşmanii mor când ne descurcăm mai bine”, vă prezentăm epopeea locurilor de muncă în multinaţionale (adica firme situate în clădiri monstruoase de sticlă, conduse de 1-2 străini cu una bucată burtă dobândită pe spinarea Românilor, in tara locuită de multi-naţionalişti). 

Adică de români care muncesc de dimineaţă până seara (9 e dimineaţa, iar 18 seara, nu?..), vorbitori de cel puţin două limbi străine: engleză, franceză, italiană, spaniolă şi alte delicii exotice, complet bulversaţi când vine vorba de limba lor nativă. Care se numeşte - cum Georgel?... Rromani?? Nu, nu chiar. Ăsta e numele pompos pe care l-au dat europenii unei naţii milenare, ca să semene cât mai bine cu numele de Români. 

Limba ta se numeşte Română, dragul meu. O vorbeau Eminescu, Haşdeu, Mihai Viteazu şi chiar neamţul Carol I. 

În fine, e normal să nu mai şti cum se numeşte, când nişte gagici mişto, de la un post al cărui nume îmi scapă pe moment, îţi zic toată ziua „We love tu entertain iu”.

Dar să revenim la misterul multinaţionalelor.
În pădurea bucureşteană populată de maşini scumpe, tramvaie superaglomerate şi oameni care nu ştiu pe ce planetă sunt, circulă un zvon cum că multinaţionalele sunt firme de vis. De coşmar adică. 

Trebuie să vă povestesc cel puţin unul din interviurile mele la o astfel de firmă. 
„- Ăă? Şi ce salariu oferiţi? 
- Nu-ţi putem spune. 
- Da, dar o să mă plătiţi, nu?.. 
- Da. 
- Cu cât? 
- E confidenţial. Spune-ne tu cam la ce sumă te-ai gândit! 
- A, facem ca la piaţă. Eu îţi dau măraru la 2 şi tu-l iei la 1,80??

 Mişto. Vreau 3. Adică de trei ori mai mult decât oferiţi voi, deştepţilor!!! Oricum Românii sunt plătiţi de 4 ori mai puţin (cel puţin) decât este plătit un angajat care face aceeaşi treabă în ţara ta, aşa că ... 

- Deci, cât vrei?... 
- Mult. Mult prea mult. Nu-ţi poţi permite să mă angajezi. Tu ai venit să cumperi sclavi, eu sunt un om cu propria minte şi demnitate. Hai salut! Mi-a făcut plăcere să te cunosc!” 

Sau altul: 
„ Ştii tu, lucrurile sunt altfel aici, nu ca la noi în România ... (Urmează un semn, cu subînţeles, din ochi. ) Se lucrează după standarde europene sau ... whatever. Condiţiile sunt excepţionale, şefii nu sunt ca la noi, în România!..” 

Oooo! Stai puţin, mă fătuco, că nu mai înţeleg nimica! Deci suntem în România. OK, OK, am înţeles că la ei e Raiul pe pământ şi la noi e super-naşpa, dar chiar trebuie să-mi aduceţi aminte de asta în fiecare zi şi în orice condiţii?! Sau vă angajează pe principiul – Repeat like an idiot everything I’m saying: România e naşpa. Nu e bine să trăiţi aici. Dacă v-aţi născut în România puteţi să vă puneţi pistolul la tâmplă sau, mă rog, puteţi să luaţi verde de paris că aici n-au apărut decât pistoalele cu apă. 

Aşa deci?... Mă întreb care este rostul acestor remarci răutăcioase din partea angajatorilor, decât să ne spele creierele. Un timp a şi funcţionat. 

Acum câteva luni eram pe punctul să fac o colaborare cu un englez pentru nişte cursuri de limbi străine. Când mi-a zis că are o pensiune în Călăraşi sau nu ştiu eu ce oraş, da’ nu poate să aducă clienţi români pentru că „fură tot”, mi-a venit să-l scuip! Nu, bineînţeles că n-am făcut-o, dar m-am uitat la el şi i-am trântit-o: „Dar clienţii englezi nu vă fură?...”. S-a dus pe apa Sâmbetei colaborarea, dar m-am simţit excelent dup-aia. 

Şi austriecii?? N-am înţeles, s-au născut cu schiurile-n picioare şi au impresia că pot să baleteze pe oriunde au chef?!? Aoleo, Hans!! Ai mami!... 

M-ai auzit Hans?! Aicea e România, nu grădina lu’ mă-ta! 
M-am săturat de patronii străini ai ziarelor de 2 lei (metaforic vorbind, că ele costă doar 1 leu) care folosindu-se de creierul unor băieţi aflaţi în transă când scriu, ne anunţă zi de zi: Crima aviară vine peste voi. Apoi porcină, apoi bovină, apoi canină ... 

O nouă gripă în cartierul Ferentari. Un bătrânel de 80 de ani şi-a omorât musca alături de care convieţuia de peste 25 de ani. 
(Aoleo, pardon! Abia acum mi-am dat seama c-am încurcat cele două cuvinte, "crimă" cu "gripă", da’ e tot aia! E tot aia!! Poporu’ să fie şocat!) 

„ Fugiţi, Români, de peste aceste pământuri! Fugiţi şi lăsaţi ţara goalăăăă dacă se poate!... „ 
E na, că nu fugim! Nu ne-am speriat noi de turci, de germani, de ruşi, şi-o să ne speriem de-o biată gripă?! Hai sictir! Există un Algocalmin pentru toate. 

OK. Aştept să mă excludeţi pentru aceste remarci sănătoase sau să luaţi o porţie bună de „tupeu de Român”. Prefer să fiu făcută necivilizată decât „fraieră”. 

Hai România! 
Strigaţi La Familia dacă sunteţi cu mine, 
Duşmanii mor când ne descurcăm mai bine! 

Daniela Constantinescu

Rostiri: Ferma de varani (autor: Marin Ilca)

Îmi pare cel puţin ciudat să constat uimirea unora, care până acum, din varii motive, au sprijinit perpetuarea şi înmulţirea acestei specii fără o planificare întru propria siguranţă.

Nu pot să cred că doar incapacitatea, poate genetică, de a desluşi reflexia realităţii imediate şi consecinţele pe termen scurt ale actelor dictate de reacţia normală faţă de acestea, au dus atât de repede spre un final cel puţin la fel de uşor de anticipat, ca şi bubele aduse de pojar.... Poate n-au avut pojar sau poate n-au învăţat nimic din experienţa respectivă...

Cred că doar la noi, într-un timp atât de scurt, se pot transforma guşterii în şobolani, şobolanii în hiene şi căpuşele în găuri negre, cu acordul, ajutorul şi susţinerea celor care încep... să se mire.

Scriam cu luni în urmă despre iminenta răsturnare a valorilor, despre rescrierea Mioriţei, despre o nouă ordine ce se va instaura, cu alte reguli, dar cu aceiaşi mânuitori de bici, mai puternici şi mai egoişti. Mai scriam despre importanţa prezenţei la vot, sperând nu neapărat în decimarea lighioanelor mai sus amintite, cât măcar în slăbirea lor, tocmai ca să nu ajungem în situaţia de a întreţine FERMA DE VARANI !

Spuneam la început că îmi pare ciudată mirarea ACELORA... şi asta din cauză că îi consideram iremediabil pierduţi.

Acum înclin să cred că suntem CU TOŢII pe cale de a fi... iremediabil pierduţi.

Dar poate ne ajută de data asta....ca măcar să ştim ceva SIGUR.

Marin Ilca

Rostiri: Raptor (RO)Rex (autor: Marin Ilca)

Până la urmă m-am hotărât: Raptor Rex, varianta meltean-mioritică şi actuală, este o etichetă mult mai aproape de adevăr decât "varan", atunci când vrem să exprimăm în cât mai puţine cuvinte - pentru că nu merită să pierdem timpul cu specia respectivă - felul în care se comportă cei care ne conduc....spre prăpastie.

Probabil am ales respectiva variantă de a descrie acest accident al istoriei, reprezentat de actualii conducători, pentru că nu mă pot dezbăra de ticul strămoşesc al optimismului (ştiut fiind că Raptor Rex este de domeniul trecutului) sau poate din cauză că nu mai înţeleg lumea în care trăiesc şi impresia că totul s-a transformat în Jurassic Park.

Exact cum la fel, anumite fenomene naturale au fost capabile să schimbe lumea în urmă cu milioane de ani, aşa şi acum, fenomene (nenaturale) au schimbat lumea mea, făcându-mă străin în contemporaneitate.

Schimbări rapide şi dezastruoase, cu prolificitate de bacterii şi rezultate de molimi, încearcă să-mi modifice devenirea spre opusul a ceea ce-mi doream şi pentru ce luptam să fie.

Sunt oameni pe care greutăţile îi fac slabi şi neputincioşi, cedând în faţa lor, aşa cum sunt şi oameni pe care încercările grele îi călesc şi îi fac mai puternici. Aş vrea să întâlnesc cât mai mulţi din a două categorie. Şi prin asta nu instig la "dating", ci la a strânge rândurile, NOI, cei aleşi.

Marin Ilca

Rostiri: Ce te faci acu', Gogule? (autor: Silviu Dachin)

„Tată, tu de ce ești șomer? Nu știi să lucrezi?”
Câtă gingășie în glas, câtă forță în pumnul care țintește...
Omul se uită mirat la copil. „Oare de unde vin întrebările de felul acesta, într-un căpșor ca ăsta?”

Dacă întrebarea ar fi presupus doar îndemn la filosofia cunoașterii... Dar ochii ăștia mari și zâmbetul indicând „urechile ațintite” spre ceea ce oamenii numesc răspuns, nu prea lasă loc de interpretare. Bine că e în clasa a doua, că de era mai mare...

Ce să-i spui? Că în urmă cu ani de zile cineva s-a gândit să facă un bine ăstei țărișoare și pentru asta a inventat mita, nepotismul, biroul categoria „degeaba” și multe altele, iar lucrurile au mers excelent până în ziua când toate astea au început să ceară un tribut mult mai mare decât și-ar fi închipuit administratorii sistemului. Cum să îi spui că tăticu’ a venit pe lume ceva mai târziu decât implementarea cu succes a nenorocirilor pomenite mai sus și a multor alte nenorociri, că a ocupat  locul „pe bune”, doar fiindcă locul exista și că de o vreme încoace, bugetar, așa cum era el, purta în faţă un minus crescător ...

Da, a dus-o bine un timp, că se pricepea binișor la ceea ce avea de făcut. Dar acum țara are nevoie de... Chiar așa, de ce are nevoie țara asta? Să se reprofileze, nu de alta, chiar dacă vârsta îl îndeamnă la altceva. La ce se pricepe el mai bine? Iar constatarea nu întârzie să lovească din plin: „Hei, omule, țara ta nu are nevoie de oameni ca tine!” Nu te pricepi la ceea ce avem noi nevoie. Tu nu știi să pleci capul, nu știi să nu înțelegi ce se spune și să înțelegi ceea ce de fapt s-ar spune, dar nu se poate acum... La politică nu ești bun, prietenii știu de ce, ca artist ai predat armele în clasa a X-a când, spunea tac’tu, „nu ai nici un viitor” și a cam nimerit-o, pe șantier se câștigă, dar tu e clar ca o să leșini undeva între a 14-a și a 15-a cărămidă ridicată... 

Ce te faci acum, Gogule?!
Nu de alta, dar e cam târziu pentru tine. Auzi dom’le, cică ai devenit șomer pentru că se face ordine în țară. Adică tu ai fost până acum un element de dezordine națională!

Frumos... Și hai că ar fi trecut „în zbor” peste umilințele astea de ordin național, că de, lovesc în categorii, nu în indivizi, dar ce să faci cu prostul obicei de a mânca de trei ori pe zi, de a folosi frigiderul și televizorul, de a-ți spăla hainele chiar și când sunt murdare, și mai rău, de a fi în viață și iarna când costurile, în cel mai bun caz, se dublează...?

Ochii ăia mari și limpezi încep să dea semne de nerăbdare... „Pe cine suni, tati?”...

„Bă Costele, fii atent aici la mine, rapid, că mă seacă aștia cu tarifele lor, zici că încă mă mai pot angaja la Fernandez ăla de are 5 câini și nu are cine să aibă grijă de ei pentru 800 de euro pe lună?”

Silviu Dachin
http://omulbun.blogspot.ro/