OMNES NAMQUE HOMINES NATURA AEQUALES SUMUS ?

Iluzia - cel mai ieftin drog de larg consum

 
Omul a nazuit mereu la o viata mai frumoasa.

De-a lungul timpului s-au cristalizat trei mari solutii pentru implinirea sufleteasca si trupeasca, care s-ar putea rezuma astfel:

1. renuntarea la propria lumea visata si incercarea (mai mult sau mai putin izbutita) de a accepta cu stoicism vicisitudinile acestei vieti pamantene, in perspectiva mantuirii intr-o viata urmatoare, mai buna decat aceasta;

2. orientarea catre viata reala si incercarea permanenta de a repara Realul concomitent cu implinirea propriului destin “Aici si Acum”;

3. refugierea in vis, ca inlocuitor al vietii reale, in incercarea de a trai conform unui ideal propriu, mai inalt decat aspiratiile cotidiene.

Ne modelam dupa realitate sau modificam realitatea functie de planurile noastre personale?

Negam realitatea pur si simplu, asemeni lui Don Quijote?

Oare cum este mai bine?

Cultura universala incearca sa ofere solutii de supravietuire in aceasta Realitate. Pentru a realiza acest lucru se apleaca asupra unor teme fundamentale cum ar fi: eroismul, intelepciunea sau reintoarcerea la natura.

Refugierea intr-o realitate mult cosmetizata, cu multe elemente din gama iluzoriului, pare sa fie cea mai actuala si facila cale de rezistenta in confruntarea cu asperitatile vietii in mileniul III.  

Orice cultura nationala incearca sa construiasca o lume onirica in cadrul realitatii fruste, prin transformarea unor elemente sau forme de viata din cadrul societatii.

Asa cum la finele Evului Mediu s-a incercat o poleire a vietii aristocratice, o turnare in formele idealurilor momentului a acelor realitati, tot la fel se petrece si in zilele noastre: chiar daca acum este vorba de cavaleri si alchimisti moderni, de ecologie sau de trasarea unor noi cai in stiinta sau religie. 

Daca in urma cu secole imitarea modelului ideal al eroului, inteleptului (savant sau cleric) sau proslavirea naturii era apanajului elitei, in prezent, datorita mijloacelor de informare, acest fenomen se constata la nivel de mase largi de oameni.

Mai mult, artizanii manipularii folosesc asemenea metode, pentru a deturna atentia populatiei de la temele de viata reala cu adevarat grave.

Cu timpul, distanta dintre forma iluzorie de viata si realitatea imediata devine tot mai mare: lumina falsa si orbitoare aruncata de reflectoarele Iluziei face sa se estompeze pana la disparitie Realul.

Fiecare traieste in propria sa poveste personala, care nu mai are decat foarte putine puncte de convergenta cu Realitatea colectiva, bazata pe elementele comune ale realitatilor fiecaruia dintre noi.

De aceea telenovelele si au un asa de mare succes: ne pun in fata o poveste ideala in care, surprinzator, ne regasim mai mult decat in Realitatea cruda de langa noi.

Drama se petrece in clipa Trezirii, atunci cand se poate produce ruptura, omul poate intra in sevraj, iar efectele pot fi devastatoare pentru un psihic fragil, conducand pana la sinucidere.

Daca in perioada renascentista oamenii inglobau arta in chiar modul lor de trai, in viata lor de zi cu zi, cu timpul arta s-a delimitat de viata, s-a indepartat pana ce a devenit un soi de oaza de refugiere, un soi de drog elitist sau de masa.

In prezent arta se modifica, incercand sa se reapropie de lumea reala, vorbindu-se tot mai mult de o arta a uratului, dar ea nu se mai potriveste cu idealurile noastre de viata.
Asa incat locul principal a fost luat de televiziune, de minciunile acesteia, pe masura ce arta tinde sa arunce macar unul din valurile falsitatii.

In ultimul deceniu o amploare nemaivazuta a luat-o Internetul si lumea virtuala.
Pe Internet poti fi oricine: eroul stralucitor, salvatorul omenirii, poti fi PERFECT indiferent de diformitatile tale fizice si/sau sufletesti.

Iti poti fauri cea mai minunata dintre lumi , o lume doar pentru tine.
Devii Dumnezeul tau personal: te automodelezi pe tine si lumea de vis in care vrei sa traiesti.
Devenind Creator si Creatie in acelasi timp, ajungi sa te rupi de Real si sa te lasi absorbit intr-o lume imaginara, din care s-ar putea sa nu mai poti iesi niciodata (in cazul in care ti-ai mai dori vreodata asta!).

Pentru cei mai lenesi exista si varianta droguri concrete, cele “usoare” tocmai dorind sa ne fie propuse de Tatucul Stat, printr-un Scorpion (zodie caracterizata de ocultism si otravuri), folosindu-se de o caricatura de Referenduum, care da apa la moara, pentru discutii pro si contra, celor care propovaduiesc acum, la inceput de mileniu III, suprematia elitelor asupra vulgului si resping dreptul acestuia la vot, la calitatea de cetateni, pe considerentul ca nu au aceleasi idealuri (irealizabile!) ca si ei.

De-a lungul vremurilor s-au produs separari teribile intre Dumnezeu si lume, intre arta si viata, intre suflet si trup, intre viata reala si viata virtuala.

Asa cum multi ganditori ai lumii au aratat in scrierile lor, lucrurile care ne infrumuseteaza viata au ramas cu mici exceptii aceleasi: arta, calatoriile, natura, sportul, asocierile cu oameni ce au aceleasi idealuri ca si noi.

Vechea iluzie ca suveranul asculta plangerile saracilor s-a perpetuat pana in zilele noastre: audientele publice, “baile de multime” sunt doar doua exemple in acest sens.

Formele de viata sunt impodobite pana la kitsch , pana devin digerabile, pana se obtine un spectacol “frumos”, in acord cu iluziile de la un moment dat ale majoritatii membrilor unei societati.
In nicio imprejurare serioasa de viata nu se admite vreo derogare de la aceste forme, de la teatral, de la normele care mentin iluziile cele mai inalte.

Indiferent ca este vorba de nastere, botez, casatorie, moarte, de justitie, sedintele parlamentare, juramintele depuse de reprezentantii Statului, neaparat pe Biblie si pe Constitutie, totul este imbracat in formalism.
Se acorda gratuit stele si titluri de cavaler, de "doctor honoris causa", totul este poleit, lucitor pana la orbire, pentru a ascunde miezul, uneori gaunos, alteori plin de uratenia frusta.

Evenimente de viata, importante sau mai marunte, din societate sau din viata proprie, se transforma neaparat in spectacole grandioase, pline de efecte speciale, de sunet si lumina.

Cand acestea lipsesc, drama este imensa la nivel individual: fara dimensiunea histrionica, omul contemporan este pierdut.

Oamenii gusta efuziunea patetica a suferintei sau a fericirii intr-o lumina neaparat artificiala.
Cu cat viata este mai dura, mai privativa (deja acum o saptamana intr-o stire “banala” se relata ca amprentarea functionarilor unei primarii a inceput), cu atat mai mult riscam sa pierdem contactul cu Realitatea, sa ne refugiem intr-o lume de vis.

Si nici acest refugiu nu ar fi cel mai rau lucru din lume.
Dramatica este trezirea: cand ne dam seama ca ne-am mintit cu buna stiinta si ca odata scuturati din visare, nu mai putem intra din nou in lumea onirica pentru a ne continua visul.

Evident, cei puternici psihic isi pot fauri un nou vis, dar exista si multi care clacheaza.
Cei care si-au pus toata energia in visul ACELA, iar odata acesta sfaramat nu mai gasesc resurse interne pentru a cladi un nou castel de nisip.

Si atunci, fie se lasa in voia visurilor propuse de papusarii acestei epoci (de multe ori chiar stiind prea bine ca este vorba doar de o noua minciuna!), fie refuza pur si simplu sa mai traiasca.

Fiecare epoca lasa in urma sa amprentele suferintei, nu momentele de fericire.
Doar nenorocirile (razboaie, calamitati, crize) devin jaloane in istorie. Mereu se spune ca istorie ne este de folos pentru a ne invata sa evitam greselile inaintasilor (pe care, la alt nivel, le vom repeta oricum!), de foarte putine ori ni se spune sa invatam din exemplele pozitive.
In definitiv, Realitatea lumii noastre poate fi privita ca un fagure compus din realitatile individuale ale fiecaruia dintre noi.

Peretii fagurelui sunt fauriti din elementele comune prezente in visele celor mai multi membri ai unei societati traitori la un moment dat intr-un areal bine definit.
In rest, celulele fagurelui sunt goale, iar loc de un fagure de albine vorbim de unul de viespi.

La nivel individual, incercam sa ingropam cat mai adanc traumele personale, retinand doar ce e frumos,in armonie cu visele noastre, dar aceste rani sufletesti vor izbucni la suprafata cand ne asteptam mai putin. Si vor fi devastatoare: pentru ca durerea are darul de a ne trezi.

Un poet din secolul al XV-lea scria:
“Toate merg rau pe lume: dreptatea a pierit, cei mari ii jefuiesc pe cei mici, cei mici se jefuiesc intre ei.”
Probabil este nevoie de o noua paradigma, dat fiind ca niciuna dintre cele trei solutii nu pare sa fie satisfacatoare pe termen mediu si lung.

“OMNES NAMQUE HOMINES NATURA AEQUALES SUMUS”? (“Toti oamenii sunt egali de la natura”.)

Cu siguranta fraza preluata de Grigorie cel Mare, in perioada Evului Mediu timpuriu, de la Cicero si Socrate, este valabila si astazi.

Singura precizare este ca atunci, ca si acum, oamenii sunt egali de la natura IN MOARTE, nicidecum in viata, si cu atat mai putin in visare.

Si, oricum, asa cum zicea zilele trecute un prieten, prima cerinta necesara pentru a-ti indeplini visele este aceea de A TE TREZI!

In asteptarea Apocalipsei: Un El Dorado pentru fiecare

Jungla mayasa s-a imbogatit recent cu un fagure romanesc. 

Anticipand indemnul prezidential de plecare spre taramul unde a intarcat mutu' iapa, un cuplu a decis, dupa o serie lunga de experiente horror avute pe meleaguri mioritice, sa-si ia campii.
In final, s-a demonstrat ca tinerii cu pricina si-au luat... jungla.
Si, pentru ca romanasii sunt dotati din plin cu simtul umorului, evident ca bucata de jungla personala se afla asternuta la umbra de piramide mayase.
Nu de alta, dar se apropie Apocalipsa cu sarituri de iepure metalic (jaguarii fiind aproape disparuti in Mexic, cu exceptia catorva observati prin 2009) si e bine sa te gaseasca intr-un hamac, legat de doi cocotieri, langa o coliba futurista, sub forma de fagure, mustind de mierea cu aroma de Apuseni.
Bastinasii din Yucatan i-au primit cu inima deschisa (lucru transmis pe linie stramoseasca, de cand aduceau sacrificii astrului zilei).
Din fericire, soarele stralucea din plin cand au ajuns, ceea ce face si acum, asa ca au fost adoptati rapid de sateni, mai ales ca romancuta, de felul ei doctorita, nu avea gandul miselesc de a-i submina autoritatea samanului local.
Locuitorii au fost putin uimiti de dorinta strainezilor de a-si ridica o coliba confortabila sub forma de fagure, cu pereti octogonali, insa au vazut ei multe, la poale de codru mayas.
I-au ajutat cu drag, asa se face ca o locuinta insolita, cu mai multe compartimente, cu faianta in baie, cu birou, cu turn de apa langa casa si fosa septica, se ridica acum mandra printre copaci.
Probabil ca tavalugul civilizatiei va navali peste ei mai rapid decat apocalipsa mayaso-biblica, de aceea se bucura de fiecare clipa, in coltul lor de paradis personal.
Deja au curent electric, Internetul a ajuns si acolo (chiar de se taraie cu viteza melcului), in curand va ajunge si reteaua de apa. Cu toate ca apa vie de la fantana personala este cu mult mai buna.
Acum temerarii nostri incearca sa se curete, cat mai au vreme, de zgura apasatoare depusa pe suflete in tara. Inainte de a se produce o ireversibila necroza.
Ii ajuta broastele testoase alaturi de care inoata printre corali, cantecele junglei murmurate in noptile instelate, oamenii calzi care mai stiu sa traiasca inca adevarat, nu vieti de imprumut sau impuse de conducatori in deriva, imbacsiti de atata falsitate.
Acum 3-4 ani, cei doi tineri din povestea mea luptau in tara pentru cauze pierdute: salvarea Rosiei Montane, construirea de spatii de socializare, unde oamenii sa constientizeze ca se pot transforma asa incat sa fie in armonie cu Universul, nu in lupta cu acesta.
Se pare ca, in final, au reusit doar propria lor eliberare de teama de a se intoarce spre ei insisi, ca prim pas spre descoperirea El Dorado-ului personal.
In acest mileniu ciudat, salvarea se face individual, iar radicala solutie gasita de ei, inainte de a fi trambitata strident sub forma de ordin de stat, a fost divortul de Romania.
Vortexul apocaliptic, ce ne contorsioneaza mintile, cu Keride si Pepi scoborati din telenovele de doi pesos, Irinei si Monicute hrapareti ce isi transforma progeniturile in elastic bun de intins pana se va rupe, cameleoni politici care se coloreaza la comanda si scorpioni bipezi care inteapa cu ace otravite mai ceva decat fratii lor din jungla, nu a ajuns inca pe plaiurile mayase.
Faptul ca doi oameni au reusit sa se extraga din apocalipsa romaneasca ne demonstreaza ca orice este posibil daca ne eliberam de frica.
Propriul nostru El Dorado poate fi si aici, nu neaparat la margine de lume. Si aici ne putem cladi cate o casuta, fie ea si imaginara, in forma de fagure. Mai urmeaza apoi sa ne scuturam si de autismul social.
Fagure langa fagure, vom putea fauri un stup. Important este ca mierea gandurilor, cuvintelor si actiunilor noastre sa nu fie otravita.
Asa poate vom inlocui vorbele zeflemitoare ale unui politician, despre munti de mamaliga si rauri de lapte, cu aurul dulce al vietilor noastre implinite.