Se afișează postările cu eticheta becuri cu led. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta becuri cu led. Afișați toate postările

Surse de lumină cu leduri pentru living

Iluminarea unui living este deosebit de importantă, deoarece această încăpere reprezintă inima unei case, locul unde  membrii familiei petrec cel mai mult timp împreună.

Nu e de mirare că magazinele  de specialitate propun celor interesați tot felul de plafoniere,  lustre, aplice living.

Pornește orice modernizare de living cu stabilirea pozițiilor viitoarelor surse de lumină


Cu ajutorul corpurilor cu leduri se poate obține lumina potrivită pentru camera de zi, dar mai înainte de toate este nevoie de un plan. Schițarea locurilor unde vor fi amplasate sursele de lumină moderne cu led este preferabil să fie făcută imediat după ce s-au zugrăvit pereții și tavanul, după ce s-au montat ferestrele, ușile și parchetul. Mobilierul cel nou, perdelele și draperiile, covoarele sau mocheta, sunt elemente ce ar trebui alese  după ce proprietarii se clarifică cu privire la corpurile de iluminat ce vor fi achiziționate. 

Contează atât forma acestora, dar și puterea și culoarea becurile cu led care vor fi folosite. E nevoie de o adevărată știință în a combina lumini de o temperatură diferită, așa încât atmosfera în living să fie una cu adevărat odihnitoare, plăcută. 

Totuși, fiind vorba de o cameră de zi, nu de un dormitor, aceasta ar trebui să fie suficient de puternică încât să nu îi moleșească pe aceia ce petrec mai multă vreme în odaie, dar nici să nu le amintească unora dintre cei ai casei de lumina rece tăioasă pe care trebuie să o suporte la locul de muncă.

Un plan de iluminat al livingului se face întotdeauna cu creionul și hârtia. Categoric, există și programe pe calculator care pot fi de real ajutor, dar cu toate acestea parcă mai sigură e metoda clasică folosită de proiectanți acum câteva decenii: foaie de hârtie albă îndeamnă la visare, incită la dezlănțuirea creativității celei/celui care realizează proiectul.

Insule luminoase, indiferent de mărimea livingului


Principiul de la care se pleacă în stabilirea modului de iluminare al camerei de zi este al stabilirii cu claritate a modului în care va fi utilizată acea încăpere.

Un tip de lumină va fi folosit pentru a citi romanul preferat, un altul pentru a juca o partidă de șah sau de scrabble cu bunicul, cu totul altul pentru privitul la televizor.

Cel mai bine este să se creeze anumite insule în interiorul camerei în funcție de activitățile ce se vor desfășura acolo, mai ales dacă și spațiul permite acest lucru.

Astfel se poate stabili o zonă de lucru unde să se instaleze un birou cu un laptop pentru cineva din familie care dorește să lucreze și acasă ori pur și simplu vrea ca să se joace sau să socializeze pe Facebook, Instagram sau să privească ultimele filmulețe postate pe YouTube).

Obligatoriu trebuie să există o lampă de birou sau cel mai bine un lampadar cu două brațe: unul mare fix și unul de putere mai mică mobil pe care să îl puteți direcționa după voie. În acest fel puteți salva spațiul la masa de lucru, deși o lampă este întotdeauna binevenită.

O altă zonă atractivă poate fi colțul de lectură. Poate fi ușor amenajat amplasând în fotoliu sau chiar un balansoar confortabil lângă un lampadar cu led care poate să fie asemănător celui de care am vorbit anterior sau unul special. Se poate folosi chiar și o aplică de perete care să aibă spotul de lumină direcționat către cartea ce se citește.

În tavan, o plafonieră este întotdeauna binevenită pentru o iluminare generală, dar lumina de intensitatea cea mai mare ar trebui să vină de la aceste aplice, lămpi sau lampadare cu led, nicidecum să nu streseze psihicul celor din cameră inundand cu o lumina prea puternică livingul respectiv. 

După ce  ai stabilit ce surse de lumină vei folosi, alege ce fel de temperatură trebuie să aibă această lumină, luând în considerare pe de o parte suprafața totală a livingului, dar și ferestrele. De ce ferestrele? O cameră de zi de dimensiuni medii sau mari poate să nu primească în cursul zilei suficientă lumină naturală și atunci este nevoie de suplimentarea acesteia prin intermediul unei aplice, a unui lampadar sau chiar a unei  lămpi de birou.

Mobilierul este foarte important și el, deoarece poate să obtureze luminozitatea unei camere destul de mult. Atunci când îți imaginezi pe ecranul minții cum va arăta sufrageria după ce vei termina cu modernizarea ei, selectează locul atașării dispozitivelor electrice și dimensiunea estimată, puterea și direcția optimă a razelor de lumină, deoarece doar așa vei putea obține atmosfera visată.

Chiar și o ușă de dulap înalt poate să obtureze lumina care vine de la o aplică montată pe perete așa încât fie orientată spre o piesă de mobilier mai joasă, fie schimbați locul unde va fi  pusă sursa de lumina respectivă.

Tipuri de lumină pentru living


Există mai multe categorii de lumină pe care le puteți utiliza în scopul realizării unei atmosfere cu adevărat intime în locuința ta.

Există o lumină generală, dar și lumini locale și lumini decorative.  Dacă scotocești puțin prin magazinele online care vând surse de iluminat cu leduri, o să vezi că există atât becuri led asemănătoare cu becurile cu incandescență de pe vremuri, dar există și benzi cu leduri ori spoturi care pur și simplu se încastrează în plafonul fals ori fac parte integrantă din niște corpuri de iluminat complexe cu un design foarte modern.

Mai nou, există surse de lumină cu led cu intensitate variabilă, așa încât în funcție de necesitățile specifice la un moment dat se poate atenua lumina existentă sau se poate alege ca aceasta să fie foarte vie.

Dacă încăperea este relativ joasă, atunci ar trebui să renunți la candelabrul cu multe brațe oricât ar fi acesta de spectaculos, chiar și la lustrele mai simple,  mergând mai degrabă pe ideea unor plafoniere sau spoturi luminoase. Dacă ți se pare prea complicat, poți renunța total la o iluminare a camerei venită din tavan și să te limitezi la aplicele de perete, lampadare și lămpi  de birou, chiar și la o veioză de living.

Foarte la modă sunt și lămpile de podea de la care lumina vine de jos în sus, nu de sus în jos așa cum suntem de obicei obișnuiți noi europenii. Moda provine din America și este una extrem de intimă. Este o variantă excelentă dacă vrei să schimbi atmosfera într-o locuință cu chirie unde nu te lasă proprietarul ca să faci modificări foarte mari referitoare la instalația electrică și la montarea unor corpuri de iluminat pe tavan.

Accentele luminoase au rol prioritar decor activ și vor pune în valoare, spre exemplu, o măsuță de cafea sau o vitrină. În afară de rolul estetic, acestea deturnează privirea de la anumite zone ale livingului pe care vreți să le ții în penumbră, precum ar fi un dulap sau o bibliotecă.

Tot din categoria luminilor decorative se pot utiliza și diverse spoturi cu lumina colorată, care să fie aprinse doar în cazul desfășurării unor petreceri sau când se dorește a se lua de către un cuplu o cină romantică chiar acasă, în livingul personal, nu într-un local public.

Lumina decorativă este ideală pentru a pune în valoare un tablou sau o statuetă, mai ales dacă este atent poziționată, așa încât ea nici să nu se observe. Punctul de interes trebuie întotdeauna ca să fie reprezentat de obiectul de artă respectiv.

Magazinul de corpuri de iluminat Eglo Romania are o mulțime de sugestii pentru amenajarea senzațională a camerei de zi. Te invit să intri chiar acum și să scotocești nițel prin rafturile virtuale!

Becuri cu led de la MagicLED, pentru o factura mai mica la energia electrica!



Sus, pe lustră, îngrijorate,
Pâlpâiesc din filamente,
Foarte tare speriate,
Trei becuri incandescente.

Beculete, Beculica
Și, desigur, Beculina,
Toate șoșotesc de frica
Zvonului... Of! Bată-l vina!

Auzit-ați voi surate,
Că-n curând vom fi istorie?
Becuri clare, becuri mate,
Vom pieri fără de glorie!

MagicLED este ținutul
De unde becuri cu led vin,
Ele vor să schimbe totul
Cu al lor novator destin!

Vai de mine, vai de mine!
Se lamentă și neonul,
De se undui in sine
Mercurul, in valuri fine.

Beculete încălzit, aprins tare comentează,
Mormăind cu mult venin:
Șaptișpe ani luminează...
Eu... de 50 de ori mai puțin!




Și au forme diferite...
De neon sau de bec clasic.
Pentru a ne compromite,
Chiar nu le-a scăpat nimic!




În plus, rezistă la șocuri,
La vibrații de tot felul,
Nu „se scutură” pe-alocuri,
Cum jucăm noi Alunelul!

Nici insecte nu atrage,
Lumina alba de led.
Orice flutur se retrage,
Becul... Soare nu-l mai cred!

Corpul de iluminat
Nu îl deteriorează,
Ledul nu e fascinat
De caldură, o-ndepărtează!

De ce sunt așa aparte
Becurile noi cu leduri?
Bâzâi pe mai departe
Beculete-n triste-acorduri...




Nu conțin gaze nocive,
Nu emit nici radiații,
Pentru oameni sunt propice,
Nu au parte de-acuzații...

Bine, bine, dar factura?
Intrebară Beculina și neonul deodată.
Nu le face ea figura
La consum, nu-i piperată?

Ba din contră, dragii mei,
Pufni aprig Beculete,
Vine doar vreo cațiva lei,
Bună pentru mici bugete.

La energia consumată
Plata-i scazută la minim.
Factura ușor se-achită...
De 10 ori mai puțin!


Nu or fi simple miraje?
Să-mi fie cu iertăciune...
Oare ce dezavantaje
Are acest bec-minune?

Zumzăi cu glas subțire,
Beculica, suparată,
Așteptând adăugire,
La povestea depănată...

Doar vreo două sunt, nu multe:
Preț cam mare per bucată
Și, pentru cine vrea s-asculte,
Lumina unidirecționată.

Iute ele-s depășite:
Curent puțin la facturare,
Iară mai multe leduri unite
Tranformă becul in Soare!


Și, în timp ce Beculete
Povestea în stilu-i retro,
Sosiră două colete...
Tocmai de la... magicled.ro!

Achiziția corectă,
Ca să scapi de-orice angoasă
E decizia perfectă!

Le comandase stăpânul,
Direct de pe internet,
Pentru-a diminua consumul
De curent, în mod alert.

Iar când scoase din cutie
Magicele staruri-bec,
Beculete, de mânie,
Explodă... cu pocnet sec!