Se afișează postările cu eticheta camere de supraveghere video. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta camere de supraveghere video. Afișați toate postările

Utilizări mai puțin știute ale unei camere de supraveghere rezidențiale

sisteme video spionModele diverse de camere de supraveghere ne-au invadat viața în ultimii ani. Ele sunt atât de versatile încât de multe ori depășesc bariera destinația inițială: de protejare a proprietăților rezidențiale sau de firmă.


Camera de supraveghere, ustensila perfectă pentru un video de calitate



Tot mai mulți oameni folosesc acum camera de supraveghere pentru crearea de videoclipuri, dar (și) în scopuri la care nimeni nu s-ar fi gândit în urmă cu 10 ani.


Dacă ești fericitul posesor al unei camere de supraveghere echipată cu caracteristica time lapse o să poți face videoclipuri senzaționale care arată scurgerea timpului.  Unii le folosesc pentru a arăta lumii cum și-au construit ei o casă la țară, alții cum trec anotimpurile când le privesc de la fereastra lor, ca să nu mai vorbim de acele filmulețe despre diversele specii din natură.


Și pentru că am ajuns la plante și animale, trebuie amintit că foarte la modă sunt acum acele videoclipuri unde se pot vedea diverse animale de fermă în timpul rutinei lor zilnice. 


Momentele haioase ce se petrec în familie sau în timpul unei petreceri pot fi surprinse și ele cu ajutorul unei camere de supraveghere și apoi transformate foarte ușor într-un videoclip destinat să rupă rețelele sociale la rubrica de povești filmate.


O altă utilizare pe care o puteți da unei camere de supraveghere instalată la casa de vacanță este aceea de a verifica cum este timpul acolo (indiferent de ceea ce se spune de către meteorologi la buletinele de știri). Mai ales dacă se anunță o inundație în zonă, o furtună, niște căderi de grindină este util un astfel de dispozitiv.


Cu o cameră de supraveghere video o să poți să imortalizezi primele cuvinte ale copilului tău și primii pași.


O cameră de supraveghere este și un mijloc prin care poți crește valoarea unei proprietăți rezidențiale, în cazul în care doriți să o vinzi. 


Cum te poate ajuta o cameră video de supraveghere să slăbești?



O cameră de supraveghere video este perfectă și pentru a te spiona  singur/ă în timpul curelor de slăbire. Când te vei vedea în imagini cum ai încercat să trișezi, s-ar putea ca data viitoare să nu mai vrei ca să mănânci prăjitura aceea în plus și nici să nu te mai scoli la miez de noapte și să te furișezi precum infractor periculos în bucătărie, la frigider, ca să furi de acolo încă o bucată de tort, deși ești conștient/ă că nu ar fi trebuit să faci asta.


Camera video, mijloc de a vedea oricând ce se petrece la tine acasă



Având în vedere câte abuzuri asupra copiilor și bătrânilor se fac încă în România de către persoanele angajate ca să îi îngrijească, o cameră de supraveghere este cea mai bună modalitate de a verifica dacă totul este în regulă atunci când ești la job. Nu lăsa ca aceia ce îți sunt dragi să devină niște victime ale abuzurilor.


Dacă stai la curte și la întoarcere găsești anumite obiecte aruncate ici-colo și nu știi dacă de vină fost cățelul, pisica sau vreun fenomen poltergeist, o cameră de supraveghere video o să te ajute ca să afli exact cine este autorul năzbâtiei cu pricina.


Dacă ai un animal de companie buclucaș care adoră să se ascundă prin casă în cele mai inimaginabile locuri, o cameră de supraveghere te va ajuta de asemenea. O să înregistreze direcția spre care se îndreaptă hamsterul, pisoiul sau perușul năzdrăvan și îl vei putea găsi fără mari eforturi. 


Camera de supraveghere și munca la domiciliu



Se știe că un sistem de supraveghere video la birou conduce la creșterea productivității muncii și implicit a profitului firmei.


La fel se întâmplă și dacă lucrezi de acasă. O cameră supraveghere video te poate ajuta să faci același lucru, deoarece, observând cum te comporți în timpul orelor de program, vei putea ca să îți corectezi atât postura, mai dacă lucrezi la calculator, cât și să elimini timpii morți (atât de frecvenți când nu te împinge un șef de la spate cu un bici imaginar!). 


Acestea fiind zise, tu când ai gând ca să îți comanzi și să îți instalezi o cameră de supraveghere?