Combaterea gândacilor de bucătărie este o problemă mereu actuală pentru locuitorii la bloc, deoarece, pe de o parte, soluțiile-spray pentru anihilarea grețoaselor insecte roșcate sunt biată frecție la un picior de lemn, iar pe de altă parte degeaba te iluzionezi tu că ai scăpat de dihăniile miniaturale ce iți invadează foarte determinate bucătăria la ceas de noapte. Cohorte întregi de asemenea lighioaie lilipitane așteaptă semnalul feromonilor de atac al conducătorilor lor undeva, la subsolul pe care un administrator de bloc dezinteresat îl lasă senin sub ocupație dușmană, capitulând cu lașitate.
Degeaba vociferează locatarii,
reprezentantul obștei imobilului urban ridică din umeri și mormăie
agasat printre dinții falși ai protezei: „Scump, dom'le,
scump! N-are Asociația bani pentru
dezinsecție! Fiecare să se descurce cum poate! E criză mondială, dom'le! E criză! ”
Și uite așa te intorci gânditor, tărșâindu-ți papucii pe scări, în
cuibușorul tău personal care, din cauza enervanților gîndaci de
bucătărie, nu mai este demult doar al tau...
Ești într-un film horror și nu poți evada cu niciun chip din scenariu, așa, în stil pirandellian...
Combaterea, exterminarea gândacilor de bucătărie - o muncă de Sisif!
Combaterea, exterminarea gândacilor de bucătărie - o muncă de Sisif!
Degeaba faci curățenie lună, degeaba
nu lași resturi alimentare la îndemâna gurilor nesătule de
gândaci ruginii, degeaba cumperi din supermarket ultimele noutăți în materie de capcane
electromagnetice sau lipicioase, degeaba astupi toate micile
crăpături cauzate mai mult de vecinii nou-veniți în bloc care mai
sparg câte un perete (neapărat de rezistență!), decât din
pricina cutremurelor tot mai dese, traficului sau a construcției
noii magistrale de metrou care, evident, trece fix prin apropierea
(ca să nu zic pe sub) blocului tău...
De ce nu o exista și o mâță de prins gândaci de bucătărie, te tot întrebi... Ăștia, cu ingineria genetică, ar fi bine să născocească și o asemenea viețuitoare, nu doar monstruozități de amorul științei!
Ești trist, ești nervos, la Discovery tocmai ce se difuzeaza un documentar despre hrana viitorului: gandacii (!!!), așa că închizi televizorul, după care arunci telecomanda cât colo...
Stai cu ochii în tavan, într-un punct fix, care încet-încet începe să semene cu... un gandac de bucătărie...
Soluții pentru a combate gândacii de bucătărie
Soluții pentru a combate gândacii de bucătărie
Și atunci îți vin tot soiul de
gânduri în minte: să provoci o revoluție în imobil și ca în
fruntea rebelilor să răstorni conducerea Asociației de
Proprietari, pentru ca mai apoi să poți să poți lupta cum se
cuvine împotriva enervanților gândaci de bucătărie, ori pur și
simplu să îi dai în judecată pe acei care vremelnic conduc
destinele locative din blocul tău...
Dar știm cu toții cum e cu dreptatea
în anul de grație 2014, așa încât mai bine te lipsești, că tot
la mediator ajungi în prima etapă și asta ar mai lipsi: să mai
dai bani unuia ca să te împace cu sefii Asociației de bloc (sau nu) pentru că nu ai fost
capabil să faci chestia asta de la început, fără intermediari...
Iar apoi urmează etapa a doua, cu
avocații ăștia hamesiți ca niște gandaci de bucătărie,
proveniți de la tot soiul de facultăți de drept particulare care
au în cap doar cum să te jecmănească mai tare de bani, mai ales
că s-au înmulțit de o vreme ca insectele în subsolul blocului tău, iar
clientela e tot mai puțină...
Plus că dacă o să câștigi și o să
ceri cheltuieli de judecată tot pe tine or să te înjure vecinii,
dacă Asociația va fi obligată și la cheltuieli, nu doar la
dezinsecție în bloc... Procesul, dacă ajunge chiar să se judece,
va fi peste luni întregi, poate chiar un an, timp în care, armatele
de gândaci de bucătărie s-ar putea să nu se mai mulțumească
doar cu o inspectare amanunțită a bucătăriei tale și, pentru a-și umple burțile
keratinoase să te ia pe tine drept țintă umană.
Iar dacă vei supraviețui (inclusiv unei internări la boli infecțioase), dar o să
pierzi la tribunal, că ai auzit si tu la tv ce zicea un ditamai
judecătorul, cum că în zilele noastre "dreptatea e pe bani", iar o să
fii înjurat de vecini, pentru ca i-ai pus la plată, deoarece din
pricina ta onor conducerea Asociației de Proprietari a trebuit să
își angajeze avocat propriu, plus ca președintele si
administratorul or să își deconteze și zilele in care merg la
proces (deși sunt pensionari și oricum stau la bârfa pe-afară cât
e ziulica de lung!)...
Ce e de făcut atunci, o să mă
întrebi? Să faci schimb de locuință?
Eu îți propun să mai ai puțintică
răbdare cu mutatul și să intri pe net (noroc că nefiind soareci,
gândacii nu au ros cablul!)...
Scapă eficient de gândacii de bucătărie apeland la o firmă de dezinsecție, deratizare și dezinfecție!
Compania DDD, pe al cărei site te
îndemn să ajungi cu un clicăit de mouse, oferă servicii extrem de
avantajoase pentru combaterea definitivă a gândacilor de bucătărie
din tot blocul.
O asemenea operațiune la subsolul
blocului (evident, dacă nu există o inundație acolo!), dar și la
ghene și în celelalte spații comune, se desfașoară în doua
etape, la circa 18-21 de zile distanță.
În primă fază, se folosește pompa de joasă
presiune cu insecticid lichid, iar în cea de-a doua, atomizorul cu
insecticid lichid.
Așa-i că sună într-un mare fel denumirile armelor astea de luptă?
Toată această procedură realizată
de către specialiști este sigură, în plus, se asigură garanție de
30 de zile de la data efectuării ultimei etape (cea cu atomizatorul
de insecticid lichid).
Inițial, reprezentanții companiei DDD –
DEZINSECTIE, DERATIZARE, DEZINFECTIE, vin în mod gratuit și
întocmesc un plan personalizat de luptă împotriva dăunătorilor,
urmând ca, ulterior, echipa să pornească atacul înarmată cu tot ce e necesar
pentru obținerea victoriei.
Totul este legal, facturat și, ce e
mai important, nu costă mult! Cu maxim 400-500 de lei pentru o
scară de bloc (per total pentru cele doua etape) invazia gandacilor de
bucătărie asupra locatarilor va fi stopată și va rămâne doar un coșmar trecut cu
bine.
Cu siguranță această sumă este de
minim 2-3 ori mai mică decât cea a unui proces civil, plus că se plătește
la momentul intervenției DDD (pe fiecare etapă în parte),
nicidecum în avans!
Nu-i așa că merită să îți
folosești farmecul personal pentru a-l convinge pe administratorul
sau președintele Asociației de Proprietari din blocul tău să sune la 021-9662 și
să vă scape de gândaci de bucătărie, măcar pentru ca să obțină o bilă
albă la viitoare alegeri pentru cele mai râvnite funcții din bloc?
- articol scris pentru concursul "Primăvara bloggerilor"