Se afișează postările cu eticheta credințe limitative. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta credințe limitative. Afișați toate postările

Vibrația Abundenței sau Vibrația Lipsei? Tu ce alegi?

abundența


Ce înseamnă să fii abundent?  Pentru mine acest cuvânt este sinonim cu fericirea, cu starea de bine din toate punctele de vedere: sănătate, relații, bani, pacea minții.



ABUNDENȚA apare în viața ta doar când scapi de LIMITĂRILE impuse de subconștient!

Chiar așa! Abundența înseamnă pur și simplu ca să fii eliberat de starea de lipsă, de autolimitare, indiferent în ce domeniu al vieții tale te-ai uita!

După ce am conștientizat și eu acest lucru, mi-am dat seama că a trăi în abundență este foarte simplu dacă voi scăpa de credințele limitative.

Ușor de spus, greu de făcut!

Este un demers care necesită un efort susținut, pentru că, după cum se spun marii specialiști în domeniul dezvoltării personale, suntem încorsetați în tot felul de crezuri dintre care pe unele le-am moștenit din alte vieți, dar pe cele mai multe din copilărie, de la părinți și alte rude, profesori și alte persoane. Ca să nu mai vorbim că există și credințe limitative de neam, care la noi românii se manifestă din plin!
vibrația iubirii

Un lucru e cert: ca să ajungi ca să trăiești în abundență trebuie mai întâi să scoți din labirintul minții tale acele lucruri care îți pun stavilă, să fii tu cel adevărat și să trăiești din inimă (unde iată că există un al doilea creier, după cum au relevat savanții!). 

Nu elimina total rațiunea, dar dă (în fine!) inimii locul cuvenit!

Înainte credeam că doar prin muncă grea, prin sacrificiu poți ca să obții ceea ce îți dorești. Mai mult decât atât, dacă lucrurile mergeau foarte ușor în direcția dorită mi se părea că nu merit, că nu este normal să îmi împlinesc o dorință fără un efort maxim.

A fost greu să mă conving că se poate și așa, învățând să primești cu recunoștință ceea ce îți oferă viața fără a fi nevoie de a lupta pentru a obține acel dar.

Tot pentru a trăi în abundență am învățat să elimin pe cât posibil cât mai multe atașamente, să nu mai fiu legată prin mii de fire nevăzute de obiecte, persoane, experiențe.

Orice atașament vine la pachet cu frica de pierdere, cu sentimentul amenințător al vidului potențial. Și acest fapt conduce mai departe la mesajul transmis Divinității că ai o lipsă acoperită de acel atașament și ți-ai închis voluntar canalele către alte oportunități care sunt în jur.

Scapă de frică, privește lumea dintr-o perspectivă mai frumoasă, iar viața ta va fi una extraordinară!

Frica de a ne pierde job-ul, teama de a ne pierde persoana iubită,  groaza de a rămâne fără bani ne paralizează simțurile și nu permite abundenței de a se revărsa cu generozitate asupra noastră.

E suficient să te întrebi de ce ții cu atâta îndârjire să te complaci în a fi atașat de ceva sau cineva pentru a avea o veritabilă revelație.  

Dacă ții la un anume job, e posibil să în sinea ta crezi că nu mai ai să găsești un altul (deși în România e mare deficit de forță de muncă!), dacă ții la o relație de iubire sau prietenie care scârțâie din toate balamalele e clar că ai convingerea puternică a faptului că dacă dezlegi acea legătură vei fii singur pentru totdeauna, dacă ai tendința de a acumula nejustificat bani, obiecte, teama de sărăcie este la cote maxime.
cum să fii bogat

Astfel, e suficient ca să punem pe hârtie aceste lucruri, să privim ce am scris, ca să ne dăm seama că de fapt nu avem încredere în noi, că suntem cocoșați de credințe limitative care ne fac să ne simțim fragili în fața vieții și că nu merităm foarte mult, iar dacă pierdem controlul vom fi terminați.

De fapt, este total invers. Am început să testez asta și rezultatele sunt încurajatoare. Chiar așa: cu cât te lași să plutești în voia râului menținând calea corectă, cu cât vei renunța să mai lupți cu viața, cu atât vei putea vedea tot felul de lucruri minunate care vin spre tine.

Pentru că Abundența prin definiție este infinită, în timp ce controlul este prin forța lucrurilor întotdeauna finit.

Cum ar fi să poți controla Infinitul? Înseamnă că ai nega însăși proprietatea lui fundamentală, aceea de a nu avea limite!

Cel mai ușor ajungi la Abundență prin creșterea nivelului stimei de sine. Adică să crezi în puterea ta și să scapi de părerea altora despre tine care te subjugă!  A fi mereu atent să îi mulțumești pe alții prin acțiunile tale nu face altceva decât să te transforme într-un sclav. Ajungi să fii o reflectate (întotdeauna diformă) a vieții lor! Și apare vestita întrebare: "Ce caut eu în viața mea?"

Antropologii spun că acest comportament pe care mulți oameni contemporani nouă îl au vine din trecutul nostru îndepărtat, din vremea când trăiam în grupuri mici. 

Aceia care nu respectau regulile grupului erau alungați și inevitabil mureau rapid pentru că nu puteau să supraviețuiască singuri în condițiile dificile de atunci.

Doar că acum lucrurile s-au schimbat cu mult, iar singurătatea în adevăratul sens al cuvântului nu mai există. Atunci de ce ne e atât de teamă de ceea ce spun alții despre noi? De ce nu ne trăim viața deplin după propriile reguli ]n armonie cu Universul (dar respectând 100% și drepturile altora)?

Am descoperit că primul pas pentru a permite ABUNDENȚEI să se manifeste în viață este să practici RECUNOȘTINȚA.
rugăciune de mulțumire


A mulțumi pentru ceea ce ai deja, a arăta Divinității că nu trăiești în lipsă ci în plenitudine, este calea sigură spre fericire, pentru că așa vei fi un magnet pentru tot soiul de lucruri bune pentru tine.

Pe măsură ce îți înlocuiești crezurile limitative cu altele pozitive (obligatoriu trebuie să pui ceva bun în loc, pentru că Universului nu îi plac spațiile vide!), o să ți se schimbe viața într-una împlinită, o să privești cu uimire la corola de minuni a Lumii, precum spunea frumos Blaga cândva.

Cabaliștii spun că Universul este format din 99% Lumină și 1% Întuneric. Putem spune că e format 99% din Abundență și 1% din Lipsă. De ce să ne complacem în acest 1% și să nu ne înălțăm vibrațional măcar până la 540 pe scala lui Hawkins?

Dacă vrei să știi mai multe despre acest subiect, învață de la cei mai buni!





Florin Păsat prin proiectul său „Atrage abundența în viața ta!” organizează pentru doritori o serie de seminarii gratuite al căror scop este să ajute participanții să își construiască o viață plină de succes și prosperitate. Participă și tu dacă vrei să schimbi vibrația de sărăcie, de lipsă, cu una de plinătate în toate domeniile existenței tale!


cornul abundenței

Până atunci îți las câteva întrebări simple la care să reflectezi:

Care este comportamentul tău atunci când cumperi ceva? 

Te gândești doar la tine sau și la ceilalți din magazin când marfa este pe sfârșite? (Isteria aprovizionării din pricină de coronavirus este un bun exemplu în acest sens). 


Dar când plătești un onorariu pentru un serviciu ce ți-a fost prestat? Regreți că trebuie să dai bani sau te bucuri că astfel destinatarul sumei respective va trăi în prosperitate, iar acest gând (vibrație) va face să ai și tu mai mulți bani în viitor?


Trăiești în lipsă ori în abundență? Tu la ce concluzie ai ajuns?