Anita isi sterse ochii umezi de emotie, ca de
fiecare data cand revedea „Ghost”, acolo, in garsoniera newyorkeza in care locuia...
Un dor napraznic o
cuprindea atunci de Valerian, iubirea vietii sale, care ramasese la mii de
kilometri si la vreo patru decenii departare de ea...
Desi se despartisera
cand era doar o tanara studenta la Academia de Arte Frumoase, iar ea mai avusese pe plaiurile americane
vreo doua-trei mariaje, esuate catastrofal, inima nu se putuse impaca
niciodata cu ideea ca despartirea lor era definitiva...
Parasise Romania la
mijlocul anilor '70, trecand ilegal granita, pentru ca dorise sa
scape de lagarul comunist, in care talentul ei de pictorita nu s-ar
fi putut afirma asa cum ii fusese sortit de la Dumnezeu...
Alesese Parisul,
indragostita iremediabil de spiritul ce domnea pe malurile Senei si,
o vreme, chiar regasise ceva din viata boema descrisa in melodia atat
de frumoasa a lui Aznavour...
Parintii ii ramasesera in tara si, desi nu putea lua legatura direct cu acestia pe cat ar fi vrut (oricum erau supusi la o prigoana continua din partea autoritatilor comuniste pentru ca plecase din tara!), uneori mai aflau vesti despre ea prin intermediul unor confrati artisti, ce mai expuneau in Franta.
Dupa ce tatal si mama sa au
trecut la cele vesnice inainte de vreme, secati de dorul pentru unica lor fiica, Valerian ramasese singurul ei reper uman la
care se gandea in clipele cand o cuprindea dorul de casa... de Romania...
Si-ar fi dorit ca
el, sufletul ei pereche, sa aiba atata curaj si sa iasa cumva din
tara... Din nefericire, nu poti cere unui profesor de matematica sa
fie nebun precum era ea... Trebuia sa isi intretina proprii parinti
si sora mai mica, studenta in acea perioada la arhitectura, nu putea sa plece hoinar
in lumea larga, in cautarea iubirii din tinerete, riscand o
condamnare ce l-ar fi scos in afara societatii... Plus ca nimeni nu ar fi putut garanta ca lucrurile ar fi mers bine intre ei doi...
Multi ani l-a
asteptat Anita, pictandu-si dorul in tablouri de o forta
coplesitoare, ce erau vandute de marile galerii pariziene pe sume
exorbitante... Valerian insa nu a aparut, asa ca, intr-o dimineata de
septembrie, a decis sa se urce intr-un avion si sa plece, departe, cat
mai departe de amintirile ce nu ii dadeau pace, tocmai la New York, in jungla urbana
americana...
Vestile din Romania
prevesteau schimbari uriase, dar ea nu s-a mai uitat inapoi spre
Europa...
Treptat, pana si
figurile parintilor au devenit in mintea ei translucide, luand
locul sfintilor din biserica imaginara a sufletului sau...
La New York s-a
imprietenit cu Eliza, o alta romanca stabilita pe taram american,
nevasta unui vestit medic estetician, care, fiind casnica, isi
petrecea ore bune in atelierul ei de pictorita, situat la etajul 37, dintr-un bloc ce se inalta semet spre inaltimi.
Aceasta ii povestea mai tot timpul despre tara, cum ca regimul Ceausescu fusese inlaturat, ca existau o
gramada de tulburari interne, ca minerii au fost chemati la Bucuresti
ca sa reinstaureze ordinea cu ajutorul ciomegelor...
Mai apoi, dupa un timp, Eliza i-a spus ca s-au schimbat guverne, presedinti, ca Romania a intrat in fine in NATO si in Uniunea Europeana, ca lucrurile sunt destul de amestecate in tara lor de bastina...
Mai apoi, dupa un timp, Eliza i-a spus ca s-au schimbat guverne, presedinti, ca Romania a intrat in fine in NATO si in Uniunea Europeana, ca lucrurile sunt destul de amestecate in tara lor de bastina...
Anita o asculta intotdeauna absenta, in timp ce intindea pe panzele imense sentimente colorate,
intr-o hora pe care doar ea o putea intelege... Nu le dadea voie amintirilor despre Romania sa se reverse iar, doborand-o ca de atatea ori in trecut... Era un artist, deci apartinea Lumii intregi, nu unei tari anume...
Valeriu nu ii daduse
niciun semn, desi acum si in Romania exista internet, desi nu mai
erai interogat, daca luai legatura cu persoane straine... Probabil o
uitase de multa vreme... probabil iubirea lui se stinsese definitiv...
Vremea se scurgea
iute, in viata alerta a metropolei americane, iar ea incepu sa fie ingrijorata de ridurile ce ii rasarira pe chip in ultimul timp, dovada ca anii nu o iertau...
Intr-o buna zi,
prietena ei romanca, o privi lung si ii spuse deodata cu un glas ferm ca asa nu se mai
poate... Nu are voie sa isi neglijeze frumusetea exterioara, care, incet-incet, incepea
sa i se stearga de pe chip... Cea interioara, oricat ar fi de importanta, nu ajunge!
Anita se gandi ca Eliza vrea sa ii propuna vreo operatie din aceea faciala, din care facea pe banda rulanta ilustrul medic estetician care, printre altele, era si fericitul sot
al prietenei sale...
Aceasta insa, isi
deschise cu un zambet sagalnic poseta, spunandu-i ca are mereu cu ea
o vedeta in miniatura...
“Ce vedeta?” intreba Anita destul de intrigata... “Probabil fotografia vreunei
dive de la Hollywood, proaspat trecuta prin bisturiul medicului
estetician”, ii trecu prin minte pictoritei...
Surpriza insa! In loc de poza cu autograf a vreunei starlete, Eliza scoase usurel din poseta ei, vopsita in culori tipatoare, o cutie simpla, rotunda,
alba, pe care se zareau niste cuvinte scrise cu mov...
Aceasta cutie
banala, pe care un cumparator newyorkez nici nu ar fi bagat-o in seama, daca ar
fi stat pe raftul unui supermarket de cartier, starni o furtuna de emotii in
sufletul Anitei....
O lua cu mana
tremuranda, ca pe un obiect extrem de pretios si, brusc, o podidira
lacrimile... Era o cutie cu crema DOINA, marca de cosmetice
folosite pe cand era copila de catre bunica si mama ei... Ar fi recunoscut marca asta dintr-o mie de branduri de cosmetice!
Mai tarziu, ca
tanara adolescenta, incepuse si ea sa foloseasca laptele demachiant DOINA, pentru a-si ingriji tenul alb precum portelanul chinezesc...
Deschise capacul si
parfumul acela pe care il cunostea de demult, aroma de Romania, o
coplesi cu totul...
Crema asta, continea
in formula ei, pastrata neschimbata din 1965, anul cand regimul Ceausescu tocmai
se instaurase, ceva din inima tarii sale natale...
Era produsa tot la "Farmec" Cluj-Napoca si ramasese vedeta printre romance si acum, dupa
cum ii spuse Eliza, care citise o gramada de lucruri despre gama de
produse DOINA pe net...
Ea, Eliza, primea
cosmeticele de la "Farmec" regulat, prin nepoata ei, manechin international, cu dese
prezentari de moda la New York.
Acesta era secretul
Elizei, care o salvase deocamdata de la cutitul sotului ei, desi acesta tare
ar fi vrut sa isi incerce indemanarea de chirurg si pe chipul
nevesti-sii, care, fie vorba intre noi, uneori il cam ducea la
disperare cu limbarita ei de nestavilit...
Eliza ii darui
Anitei cutia cu crema DOINA, spunandu-i ca o va aproviziona si
pe ea regulat cu aceasta minune catifelata din inima Ardealului, care nici macar nu costa prea mult.
Ii mai spuse ca
varianta acesta de crema este mezina familiei DOINA, conceputa special pentru hidratarea pielii fetei si corpului, pentru a se putea
mentine elastica, supla, stralucitoare, cat mai multa vreme.
Ce-i drept,
videoclipul de prezentare al noii creme DOINA de pe YouTube, o colaborare KREM, era destinat in special pentru fetiscane, dar, vorba aceea, poti sa ramai tanar la orice varsta,
daca iti pastrezi prospetimea interioara si, mai ales, daca nu
incetezi sa iubesti tot ceea ce te inconjoara. In definitiv, nu trebuie sa respingi muzica din 2013, pe motiv ca o iubesti prea tare pe aceea retro!
Anita desfacu cu sfiala capacul
cutiei de crema DOINA, daruita de Eliza, lua putina crema si o intinse pe mainile ei
aspre de la pigmentii colorati, cu care picta viziunile sufletului ei, mult prea complicat, dupa parerea unora....
Parfumul acela de
copilarie si de adolescenta romaneasca, invalui pe data atelierul artistei si o duse
departe, tare departe, tocmai in tara natala, unde probabil mai traia inca si acum un batranel cumsecade, pe care candva il iubise... Sa tot aiba vreo 70 de ani...
Dupa ce Eliza isi lua ramas bun de la ea si Anita ramase singura doar cu gandurile ei, se hotari, in fine, sa actioneze cumva...
Dupa ce Eliza isi lua ramas bun de la ea si Anita ramase singura doar cu gandurile ei, se hotari, in fine, sa actioneze cumva...
Isi lua laptopul si
intra pe Facebook... Tasta numele intreg al lui Valerian si astepta gatuita de emotie... Dupa cateva secunde, cele mai lungi din
viata ei, pe ecran aparu profilul unui domn distins, dar cu niste
ochi pe care ii recunoscu imediat. Era EL! Iubitul ei din tinerete!
De pe pagina lui
afla ca este un bunic vaduv, cu trei nepoti minunati, care ii bucurau ultimii ani de viata...
Anita privi la
pozele din albumul virtual, in care Valerian era inconjurat de elevii
sai, precum si la acelea in care era in vacantele din anii trecuti alaturi de
sotia lui, acum defuncta, dar si de cei doi copii si de nepoti...
Se intreba iarasi, cum o facea tot mai des in ultima vreme, daca a
meritat ca ea sa plece in lumea mare pentru a-si implini vocatia de
pictorita sau ar fi fost mai bine daca ar fi ramas in Romania, suportand anii
intunecati ai comunismului, alaturi de iubirea vietii ei...
Daca nu pleca din
Romania, probabil ca ar fi ajuns creatoare de imprimeuri la vreo
intreprindere de materiale textile, sau, mai rau, ar fi esuat intr-o
cariera de profesoara de desen, pentru care nu avea nicio chemare...
Oare cum era mai
bine sa fi facut atunci, in tinerete?
Se uita lung la cutia DOINA din fata ei, la chipul lui Valerian, care ii zambea bland
de pe display-ul laptopului, la degetele ei, catifelate de la crema parfumata, care atinsera usor tastele, vrand parca sa ii scrie automat un mesaj batranelului de pe ecran, cand... brusc se opri,
inchise laptopul cu un zgomot sec, cauta discul cu melodia "Unchained Melody" a
faimosilor The Righteous Brothers si dadu drumul la pick-up-ul vechi...
Sunetele melodiei triste se amestecara cu parfumul cremei DOINA, iar Anita se lasa purtata pe aripile dorului unei vieti pe care ar fi putut-o trai, sau poate ca nu, in timp ce privea la anul de lansare al cantecului, inscris pe coperta discului de colectie... 1965... "anul lansarii si al cremei DOINA", se infiripa un gand fugar in mintea ei...
Probabil intr-o alta
viata, intr-un alt timp, ea si Valerian se vor reintalni, asa cum toate sufletele-pereche sunt predestinate sa o faca, se consola ea intr-un final... Nu are de ce sa il tulbure acum... Nu are de ce sa isi tulbure ea insasi si mai mult sufletul acum...
Si poate, in acea
existenta viitoare, va mai exista si crema aceasta, pur romaneasca, al carei
parfum il cunostea si el... Si, poate, daca o va folosi si atunci,
Valerian cel din viitor o va recunoaste...
- articol scris pentru SuperBlog 2013 - ultima etapa ( a 28-a)
